PSD Hunedoara va desemna candidaţii la alegeri, în baza codului de eticã şi conduitã

După ce liberalii au adoptat săptămâna trecută un decalog al criteriilor de integritate, săptămâna aceasta conducerea centrală a PSD, în urma dezbaterii avute cu liderii din teritoriu, a întocmit un cod de etică şi conduită, care va fi respectat cu sfinţenie de toţi membrii partidului, susţin liderii organizaţiei din judeţ.
Este vorba de un set de criterii care vor fi aplicate în cazul candidaţilor la alegerile locale şi parlamentare, în baza cărora aceştia vor putea sau nu intra în cursa electorală. Conform codului întocmit de social democraţi, nu vor putea candida persoanele care au probleme penale legate de fapte de corupţie, au fost membri în conducerea PCR, au colaborat cu serviciile secrete, au completat în fals declaraţiile de avere etc.
Setul de criterii este bine primit de liderii judeţeni, care susţin că în baza acestuia vor întocmi listele cu candidaţii la alegerile locale. „Acest document a fost aprobat de toţi colegii care au participat la şedinţa de miercuri. Toţi am fost de acord, în urma dezbaterii, că este necesară aplicarea acestui cod de etică, astfel încât să nu mai existe reproşuri din partea cetăţenilor că suntem comunişti, corupţi ş.a.m.d.. Până în 15 decembrie va trebui să definitivăm listele cu candidaţii la alegerile locale din 2016. Cei care doresc să candideze vor trebui să se încadreze în aceste criterii”, a explicat deputatul Natalia Intotero (foto), secretar regional al PSD pentru regiunea Banat-Hunedoara.
„În perioada următoare, documentul va fi dat publicităţii în forma lui finală, fiind vorba de un cod de conduită pe care membrii PSD vor trebui să-l respecte. Nu pot spune acum dacă avem sau nu persoane în organizaţia PSD Hunedoara care ar avea probleme din perspectiva criteriilor stabilite. Suntem o organizaţie numeroasă, cu oameni de calitate, asta pot să vă spun”, a afirmat deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Daca nu se vor vedea cel putin 30 % "mutre noi" - LA VARF, restul e un ma re Fassssssssssssssssssss

    Nici dracu' nu o sa vina la vot, si daca ne fotati, ne pisam in cabina pe el, nu pentru ca suntem nebuni, noi, ci pentru ca voi faceti pe nebunii si va faceti ca nu intelegeti.

    Valabil pentru toate partidele si "gastile politice".

    Ca-n restm Masoneria Germana a dat mana peste tara cu Masoneria Franceza, asta vad si curcile.

  • Pe zi ce trece NI devine tot mai înfiptă. Din păcate pentru ea spune cu o maximă dezinvoltură platitudini peste platitudini. Ceea ce-i mai grav este că se crede de neînlocuit. Continuând astfel va avea surprize mari. Atenție Natalițo !

  • Aurica Intotero, n-ai înțeles nimic. O femeie nu trebuie votată parlamentar deoarece este frumoasă. Sunt. alte calități care trebuie să primeze: inteligență, dorința de a lucra pentru oameni, capacitatea de a se subordona interesului public. Păcat că nu ai înțeles ironia din postarea anterioară. Te-ai băgat singură în gura lupului când ai afirmat că trebuie votată deoarece e frumoasă. Tu ai spus-o nu eu. Deci, dupâ ce că ești proastă mai și claxonezi. Și încă ceva. Femeia demnitar/conducător nu trebuie să acționeze după cum se simte în perioada lunară critică. Dacă ai un pic de minte ai fi înțeles că postarea anterioară e un semnal de alarmă... Iîn favoarea Prințesei pesediste Natalița Intotero.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

7 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

7 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

7 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

7 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

7 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

7 ore ago