Politica si administratie

PSD Hunedoara – între ineficienţă managerială şi incompetenţă administrativă

Incompetenţa conducerii PSD a Consiliului Judeţean Hunedoara duce la scumpirea facturii de apă-canal cu până la 25% din valoarea actuală

Conducerea PSD-istă a S.C. Apa Prod S.A., societate al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara, solicită consiliilor locale să accepte majorări ale preţului la apa potabilă furnizată populaţiei şi ale tarifului de colectare a apei menajere.
Acest lucru este inadmisibil, iar noi, membrii Partidului Naţional Liberal, nu mai putem accepta ca incompetenţa celor care conduc astăzi judeţul Hunedoara să fie suportată de populaţie.
Consiliul Judeţean Hunedoara şi conducerea PSD a S.C Apa Prod S.A. ar fi trebuit să vină cu un program de eficientizare a activităţii acestei societăţi, care să ducă la reducerea în timp a costurilor. În acest sens, S.C Apa Prod S.A ar fi trebuit să renunţe la a angaja copiii, nevestele, amantele, „pilele”, cumetrii şi alte rubedenii ale liderilor PSD din judeţ. Dacă această societate dorea să se pună în slujba cetăţeanului, ar fi apelat la soluţii moderne europene, inovative, care nu numai că micşorează costurile de producţie, dar asigură şi calitatea finală a serviciilor prestate.
Aşa cum ne-a obişnuit deja, PSD transferă urmările incompetenţei şi ale ineficienţei guvernării naţionale şi locale, în buzunarul românilor!

Lucian Ovidiu Heiuş, deputat PNL de Hunedoara

10 comentarii la „PSD Hunedoara – între ineficienţă managerială şi incompetenţă administrativă

  • Heiusule,cu toata ineficienta si incompetenta psd hd,la europarlamentare te-au facut de ras! Vezi matale de incompetentii din pnl,ca e plina haznaua !

  • Domnule Heius asta ce povestiți sunt basme si știți bine UE ce cere. Oare nu aveți subiecte de discutat ??,,A inceput campania pentru n….!

  • Faptul ca se maresc tarifele n-are nicio legatura cu alegerile europarlamentare sau cu UE.
    De cand este PSD la guvernare au crescut toate preturile ingrozitor de mult.
    Probabil cei cu salarii uriase sau pensii speciale nu simt asta, dar oamenii simpli sunt disperati.
    Dar, tipic romanesc, tratam problemele politic si aruncam cu pietre in cel care spune adevarul.

  • oancea a marit pretul la concesiuni de 4(patru) ori adica cu 400%.despre asta ce poti sa zici?

  • Spun ca a facut bine.
    Erau niste baieti destepti care foloseau bunurile statului pe sume de nimic si ei faceau profit in nesimtire.
    Dar una sunt concesiunile, care afecteaza o mica parte din populatie si alta este cresterea tarifelor la utilitati care afecteaza toata populatia. Inclusiv cea saraca sau cu venituri reduse.

  • Daniel, stii ce inseamna concesiune? Inseamna un contract intre stat si o persoana privata, prin care persoana privata are dreptul sa foloseasca pentru o perioada limitata, un bun al
    Statului! Daca tu ai senzatia ca apa potabila si menajera, adica bunuri esentiale TUTUROR cetatenilor, e totuna cu concesiunea, esti foarte, dar FOARTE prost!

  • societatea APA Prod este condusa de pnl-isti , Arion, Stoian, sef audit Hategan (pnl Simeria), Prip Dorina…etc
    Psd a pastrat pnl istii lipitori de afise din pacate

  • Domnule Bolojan, Arion nu mai e de 4-5 ani in PNL, de cand PNL nu mai e la putere! Doamna prip nici atat!

  • @Bolojan, esti in urma rau mai baiete, suntem in 2019 ! Martafoiule !

  • Va anunt cu bucurie dragi liberali ca mai sunt in APA PROD sefa mare la contracte in 2019 , si ARION la fel nu pe hartie doar cu sufletul, pe ce lume traiti?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura