Ultima Ora

PSD Hunedoara îl susţine necondiţionat pe preşedintele Liviu Dragnea

PSD Hunedoara îl susţine necondiţionat pe preşedintele Liviu Dragnea

Organizaţia Judeţeană PSD Hunedoara îl susține în continuare necondiţionat pe președintele Liviu Dragnea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților, apreciind că aceasta este singura decizie corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 343/2016.

Apreciem că acei politicieni care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează prezumția de nevinovăție.

În opinia noastră, până la pronunțarea deciziei finale, președintele PSD beneficiază, ca orice cetăţean român, de prezumția de nevinovăție, mai ales în contextul actual în care unul dintre cei trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat pentru achitarea lui Liviu Dragnea.

După cum se ştie, există o decizie a CCR prin care abuzul în serviciu este dezincriminat, hotărâre de care doar unul dintre cei trei judecători ai ÎCCJ a ţinut cont.

În acest context, atâta timp cât există un singur om achitat pentru fapta pentru care a fost condamnat președintele PSD, atâta timp cât există chiar în acest complet o opinie separată care a luat în considerare Decizia CCR, atât timp cât există această lipsă de unitate între deciziile mai multor instanțe, apreciem că decizia de astăzi a ÎCCJ nu este dreaptă.

De aceea, ne exprimăm speranţa sinceră că magistraţii completului de 5 judecători de la ÎCCJ vor lua o hotărâre corectă, în concordanţă cu legislaţia românească.

Pe de altă parte, nu putem ignora atacurile din presă, amânările sentinței, programarea pronunțării spre seară, la ora adunării manifestanților în diferite locuri, şi pregătirea protestelor pe reţelele de socializare. Până şi depunerea moţiunii de cenzură s-a sincronizat cu pronunţarea sentinței!

Din păcate, cei care au pierdut alegerile cred, că prin aceste mijloace ar putea să câștige puterea! Noi spunem că se înşeală!

În final, suntem siguri că majoritatea parlamentară PSD+ALDE nu va fi afectată şi nici guvernarea. Vom realiza programul de guvernare și vom continua reforma justiției, cu transpunerea în legislație a deciziilor CCR, CEDO și a Directivelor Europene.

 

Organizaţia Judeţeană PSD Hunedoara

3 comentarii la „PSD Hunedoara îl susţine necondiţionat pe preşedintele Liviu Dragnea

  • No bine! Doară nu l-ați văzut pe to’arășu’ mecanizator Nistor cât era de vajnic apărător al proaspăt re-condamnatului?!
    PS – D-le Nistor, inspiri doar greață! Dăcât greață, cum ar spune pre limba lui, cel al cărui fund îl păzeai alaltăieri! Te-ai găsit tu să te faci gardă de corp!

  • E bine că-l susțineți moral ,da el trebuie de urgență să demisioneze din parlamentul român , nu mai are ce să caute acol-o , dacă nu o face o să fie arestat direct din funcția parlamentară care o are și e rușinos pentru voi care-l susțineți ,sugerații să demisioneze .La gradele științei și funcția și relațiile care le are nu cred că judecătorii care l-au condamnat au făcut-o politic ,a primit pedeapsa pe legile de azi în vigoare , pentru că nu a schimbat legile penale în urmă cu doi ani de când parlamentul era sub controlul puterii lui de decizie .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura