PSD-ALDE afectează dur toţi pensionarii – pensii mai mici în viitor

Constantin Popescu

Senatorul PNL Carmen Hărău (foto) critică în termeni foarte duri măsurile Guvernului Tudose cu privire la diminuarea contribuţiilor pentru Pilonul II şi acuză miniştrii PSD de manipulare în formă continuată, în privinţa aşa-numitelor efecte „pozitive” pe care le-ar avea asupra cuantumului pensiei de asigurări sociale de stat.
„Toţi miniştrii din Cabinetul lui Mihai Tudose mint la fel cum respiră! Au primit, cu siguranţă, ca sarcină de comunicare o poezie mincinoasă de la partid şi o recită pe unde apucă! Să clarificăm un aspect: Guvernul Dragnea-Vîlcov-Tudose taie contribuţiile tinerilor nu de la 5,1% la 3,7%, ci de la 6% la 3,7%! Mai mult decât atât, nu este prima dată când PSD afectează contribuţiile pentru acest segment de pensii! Şi în ianuarie 2017, prin O.U.G. nr. 9/2017, Guvernul PSD-ALDE a prorogat, până la 1 ianuarie 2018, termenul prin care contribuţiile la pensiile administrate privat ar fi trebuit să crească de la 5,1% la 6%! Am avertizat, încă de atunci, că PSD a pus gând rău acestor contribuţii şi că are de gând să ia o parte din ele pentru a acoperi găurile bugetare din prezent, cu efecte dezastruoase în viitor”, arată senatorul PNL.
Carmen Hărău solicită celor din PSD să nu mai păcălească populaţia, făcând-o să spere la o pensie mai bună, pentru că diminuarea contribuţiilor la Pilonul II nu înseamnă o pensie mai mare prin sistemul de asigurări sociale.
„Celor din Guvern nu le-a mai rămas nici un minim respect pentru populaţie şi nici nu mai au simţul ruşinii atunci când încearcă să-i păcălească pe oameni că prin diminuarea contribuţiei la Pilonul II, vor avea o pensie mai mare prin Pilonul I. În primul rând, punctajul pentru Pilonul I se determină prin raportarea salariului lunar al angajatului la salariul mediu brut pe economie. Prin transferul de contribuţii în sarcina angajatului şi prin majorările cu efect nul din sectorul public, salariul mediu brut va creşte, pentru că include şi contribuţiile angajatorului, iar punctajul individual nu va creşte! Pe de o parte, este clar că punctajul pentru pensia de asigurări sociale nu va creşte, iar, pe de altă parte, scade în mod cert, cu minimum 20% cuantumul pensiilor obţinute prin Pilonul II. Ceea ce face Guvernul PSD cu pensiile viitoare, dar şi cu cele prezente, se numeşte iresponsabilitate! Mihai Tudose, Olguţa Vasilescu şi Liviu Dragnea livrează, din nou, iluzii românilor! Cred că ar trebui, totuşi, să înceteze să mai manipuleze populaţia, căci au afectat deja, atât valoarea pensiilor prezente prin creşterea accelerată de preţuri, cât şi pensiile viitoare, prin tăierea contribuţiilor la singurul sistem cert – Pilonul II. PSD-ALDE ar trebui să înceteze să facă rău ţării şi românilor!“, a adăugat senatorul PNL.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

3 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

3 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

4 ore ago