PSD a stabilit al doilea vicepreşedinte al CJ Hunedoara

PSD Hunedoara a decis cine va ocupa al doilea post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Potrivit unor surse din partid, acesta va fi consilierul judeţean ales Mircea Bobora, fost director la fabrica de ciment de la Chişcădaga.

Prin urmare, întreaga echipă de conducere a CJ Hunedoara a fost stabilită. Conducerea administraţiei judeţene va fi formată din preşedintele Laurenţiu Nistor, acesta fiind şi liderul social-democraţilor hunedoreni, iar al doilea vicepreşedinte va fi Sorin Vasilescu, fostul prefect al judeţului Hunedoara. Mandatele preşedintelui şi ale celor doi vicepreşedinţi vor fi validate cu votul majorităţii consilierilor judeţeni, conform Legii aleşilor locali. PSD Hunedoara a câştigat în urma alegerilor locale din 5 iunie, 18 mandate de consilieri judeţeni din 33, fapt care le permite să formeze întreaga echipă de conducere a administraţiei judeţene. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

10 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

10 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

10 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

10 ore ago