Categories: Actualitate

Proxeneţii care îşi racolau victimele din Valea Jiului aşteaptă pedepsele

Maximilian Gânju

După aproape doi ani de proces, magistraţii au finalizat dosarul celor patru proxeneţi şi mai trebuie să stabilească pedepsele care li se cuvin fiecăruia dintre vinovaţi. Gruparea a fost anihilată la Petroşani, după o acţiune ca în filmele americane.
Patru tineri au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Gorj. Magistraţii au avut nevoie de mai multe termene pentru administrarea probatoriului, însă judecata a ajuns la final. Judecătorii au rămas în pronunţare, însă fiind vorba de prima instanţă, condamnările pot fi atacate cu apel.  Gruparea de traficanţi de carne vie a acţionat inclusiv în Valea Jiului. De aici erau racolate tinere dispuse să se prostitueze peste hotare. Grupul criminal a fost destructurat în urma unui flagrant derulat pe raza municipiului Petroşani. Acţiunea ofiţerilor a fost una în forţă, traficanţii fiind blocaţi pe DN 66 de către poliţiştii de la circulaţie, aceştia din urmă mimând un control de rutină. Procurorii spun că Bogdan Gheorghe Şalapa, Dumitru-Florin Nimară, Claudiu Ion Cartianu şi Stelian Şalapa au acţionat în perioada 2010-2015, când au racolat, transportat şi exploatat sexual în Austria, Italia, Germania şi Anglia, mai multe tinere, dintre care şi minore. Aceştia au obligat 13 tinere majore şi patru minore să se prostitueze în ţară şi în afară, iar de pe urma lor au obţinut circa 150.000 euro.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

7 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

20 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

20 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

22 de ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago