Politica si administratie

Protocol de colaborare între UDMR Hunedoara şi Covasna

Nicolle Ebner

Aniversarea a 20 de ani de la constituirea Organizaţiei Judeţene UDMR Hunedoara a pus bazele unui protocol oficial de colaborare între comunităţile şi instituţiile maghiare din judeţele Hunedoara şi Covasna.
„Greşesc cei care vor să-i învrăjbească pe secui şi maghiari”
La manifestările care au avut loc sâmbătă, în aula Grupului Şcolar “Teglas Gabor” din Deva, a participat şi o delegaţie din judeţul Covasna, care a adus un mesaj al preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor. Colaborarea dintre cele două comunităţi a început anul trecut şi este motivată, potrivit declaraţiei europarlamentarului Iuliu Winkler (foto), de: „convingerea noastră că interesele maghiarilor din diversele zone ale Transilvaniei sunt de fapt comune şi că aceia care doresc să-i învrăjbească pe secui cu celelalte comunităţi maghiare din această zonă, greşesc, şi nu vor decât slăbirea coeziunii maghiarilor şi să lovească, astfel, în UDMR”. Potrivit lui Winkler, la mijlocul acestei luni, la Deva, se va semna un protocol oficial de colaborare între comunităţile şi instituţiile maghiare din Covasna şi Hunedoara, iar faptul că acesta a fost „bătut în cuie” cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea UDMR Hunedoara, nu face altceva, decât să reconfirme importanţa solidarităţii şi a coeziunii tuturor comunităţilor maghiare din Transilvania.

Peste 150 de invitaţi au participat, sâmbătă, la şedinţa
festivă a Conferinţei Judeţene a UDMR, prilejuită de aniversarea a 20 de ani de la constituirea Organizaţiei Judeţene UDMR Hunedoara, înfiinţată în 21 ianuarie 1990. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Grupului Şcolar “Teglas Gabor” din Deva şi s-a încheiat cu un program artistic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura