Categories: ActualitateFlash

Protestul judecătorilor s-a extins şi în judeţ

Nicolle Ebner

Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara refuză să mai judece dosarele aflate pe rol, nemulţumiţi de legea unică de salarizare. Ieri dimineaţă, la ora 9.00, Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalul Hunedoara a hotărât demararea acţiunilor de protest.

Cauze amânate, pentru noi termene
Protestul a început încă de ieri, când, la Tribunalul Hunedoara, sute de procese au fost amânate. Pentru că nu pot face grevă, magistraţii au ales să nu mai judece decât anumite dosare, fiind afectată activitatea din toate secţiile: Penală, Civil, Comercială şi contencios administrativ şi fiscal, Litigii de muncă şi asigurări sociale. Nemulţumirile magistraţilor au început după ce guvernul a decis să le taie sporurile de 50 la sută din salariu, după care criza a fost accentuată de proiectul legii unice de salarizare, prin care lefurile în acest domeniu ar urma să scadă cu 60 la sută. În consecinţă, instanţa judeţeană a anunţat, printr-un comunicat de presă, că magistraţii de la Tribunalul Hunedoara nu vor mai judeca decât următoarele cauze: fonduri cu rechizitorii şi cauze cu arestaţi preventiv şi condamnaţi; autorizarea percheziţiilor şi autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor pe bandă magnetică sau pe orice tip de suport; plasamente minori; suspendare provizorie şi suspendarea executării silite; învestiri cu formulă executorie; fonduri privind ordonanţele preşedinţiale; constatarea nelegalităţii grevei; suspendarea executării actului administrativ – art. 14 din Legea nr. 544/2004; renunţări la judecată; apostilări acte. Restul cauzelor aflate pe rol va fi amânat pentru noi termene de judecată.

Delegat la ORC, doar o zi pe săptămână
Dacă până acum aveau program în fiecare zi lucrătoare din săptămână, odată cu declanşarea protestului, activitatea judecătorilor delegaţi la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunalul Hunedoara se reduce strict, la o şedinţă pe săptămână. Urmează ca judecătorul delegat să fie desemnat de către preşedintele Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Activitatea cu publicul se desfăşoară normal
Documentele şi înscrisurile privind cauzele aflate pe rolul instanţei pot fi depuse la dosar şi vor fi comunicate de către complet. Se menţionează faptul că activitatea de relaţii cu publicul de la compartimentele instanţei se va desfăşura normal, nefiind afectată de această formă de protest. Adică, se pot depune documente la dosare, se trimit citaţii etc. Magistraţii hunedoreni declară că, în funcţie de rezultatul discuţiilor purtate de reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi de asociaţiile magistraţilor, se va reanaliza şi măsura protestului declanşat ieri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

o zi ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

2 zile ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

2 zile ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

2 zile ago