Categories: ActualitateFlash

Protest spontan la Termocentrala Mintia

Sorina Popa

Ieri dimineaţă, salariaţi de la Termocentrala Mintia au declanşat un protest spontan, refuzând să intre la lucru, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de faptul că nu există echipamentul necesar.

Oamenii s-au strâns în camera de comandă şi nu au vrut să intre în schimbul I. Unul dintre protestatari a intrat în greva foamei, susţinând că protestatarii de la Termocentrala Mintia nu sunt trataţi cu respectul cuvenit de către conducerea companiei. Ionică Stega, operator arzătoare cazane, a decis că face greva foamei. „Sunem nemulţumiţi că la Termocentrala Mintia nu s-a mai achiziţionat echipament din anul 2014. Apoi, există o discrepanţă mare la salarii, între categorii. Am cerut o reaşezare a grilelor de salarizare”, a declarat Mircea Crişovan, preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Mintia.
Ieri, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Viorel Stancu, s-a deplasat la Termocentrala Mintia, pentru discuţii cu protestatarii. „Vom semna un fel de angajament, adică vom analiza situaţia salariilor la Termocentrala Mintia, astfel ca oameni cu aceeaşi pregătire şi  aceleaşi responsabilităţi să primească salarii egale. De asemenea, şi problema echipamentelor o vom trata cu cea mai mare seriozitate. Am lucrat în domeniul SSM şi ştiu ce înseamnă asta, sunt un om responsabil”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef de la noi în­cearcă în aceste zile să-și negocieze…

17 ore ago

Bulina neagră

O.F., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, fiind acuzat de acte de violență…

17 ore ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a reușit să semneze unul dintre cele mai…

17 ore ago

Plângere penală pentru identificarea autorilor incendiului provocat pe vechea platformă siderurgică. Există indicii că focul a fost pus în inod intenţionat

Primăria municipiului Hunedoara a în­tocmit ieri o plângere penală prin care solicită instituţiilor competente clarificarea…

17 ore ago

Deva celebrează excelența: „Cetatea Campionilor” aduce gimnastele de legendă mai aproape de public

Municipiul Deva devine, joi, 23 aprilie 2026, gazda unui eveniment de excepție dedicat performanței și…

17 ore ago

Bărbat urmărit internațional, reținut de polițiști imediat după eliberarea din penitenciar

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Sâncrăieni, județul Har­ghita, urmărit internațional,…

17 ore ago