Categories: ActualitateFlash

Protest spontan la Termocentrala Mintia

Mircea Crivăţ

Aproximativ 60 de lucrători de la Termocentrala Mintia, entitate din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, au început ieri dimineaţa un protest spontan în faţa porţii întreprinderii, având mai multe revendicări.
Protestatarii solicită ca preţul energiei electrice să fie calculat în baza unui aşa-numit mix energetic, care stabileşte un tarif unic, rezultat ca o medie a costurilor de producţie din termocentrale, hidrocentrale şi producători din energii regenerabile, factor determinant în salvarea locurilor de muncă. De asemenea, ei au cerut reunirea Comisiei de Dialog Social, la o dată clară, aşa cum am solicitat la mitingul de protest pe care l-au organizat în faţa Prefecturii, în urmă cu aproape două săptămâni.
„Vrem să tragem un semnal de alarmă asupra situaţiei economice cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara şi cerem crearea mixului energetic, fie prin înfiinţarea de producători cu surse de energie diferite, fie prin obligarea producătorilor de energie din surse regenerabile să asigure permanent o cotă de piaţă, astfel încât atunci când nu pot face acest lucru, să cumpere de la noi diferenţa necesară şi astfel, ne vor susţine şi pe noi, cei de la termocentrale. Asta, pentru că termocentralele sunt cele care pot asigura siguranţa sistemului energetic naţional, în orice perioadă a anului şi orice condiţii meteo”, a declarat Cristian Iştoc, vicepreşedintele Sindicatului „Muntele”.
Energeticienii sunt nemulţumiţi şi de faptul că prin noul contract colectiv de muncă nu li se mai plătesc zilele lucrate în sărbătorile legale, de această facilitate beneficiind doar personalul administrativ. „Era singurul spor pe care îl primeam pentru faptul că noi nu avem zile de sărbătoare, unitatea fiind cu flux continuu“, a spus vicepreşedintele Sindicatului „Muntele”.
Liderul sindical amintit a declarat că, în urma calculelor, rezultă că Termocentrala Mintia produce energie electrică cu un cost de aproximativ 340 de lei pe megawat, în condiţiile în care preţul mediu de vânzare liberă pe piaţă este de 148 de lei, calculele fiind o medie a primelor şase luni din acest an. Ponderea cărbunelui în producţia de electricitate la nivel naţional este de 30 la sută.
Protestul lucrătorilor de la Termocentrala Mintia a durat aproximativ patru ore, el încheindu-se după ce reprezentanţii Sindicatului „Muntele” au fost informaţi că problemele ridicate de salariaţi vor fi discutate în 24 octombrie, în şedinţa Comisiei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

3 ore ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

4 ore ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

o zi ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…

o zi ago