Protest spontan la spitalul din Vulcan

Anamaria Nedelcoff
Maximilian Gânju

Circa 80 de angajaţi ai Spitalului Municipal Vulcan au protestat, ieri dimineaţă, în curtea unităţii medicale, pentru a cere explicaţii conducerii şi administraţiei locale cu privire la salariile pe care trebuie să le încaseze. Cei 140 de angajaţi ai spitalului ar fi trebuit să primească leafa în data de 15 aprilie, însă, pentru că spitalul nu are bani, s-a întârziat mai bine de o săptămână.
Doar jumătate din salariu
„La 9.30, toată lumea, asistente, medici, îngrijitori, infirmieri, brancardieri, au ieşit în curtea spitalului, în cadrul unui protest spontan. Am numărat 80 de persoane. Toţi sunt nemulţumiţi, pentru că, după ce am rămas fără sporuri, am fost anunţaţi că vom primi jumătate din salarii, acum, în prag de sărbători. Vom intra şi mâine în grevă (astăzi – n.r.), până se va rezolva problema salariilor noastre“, a declarat Veronica Popescu, liderul de sindicat de la  Spitalul Municipal Vulcan.
Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe, medicul Cătălin Popa, spune că este foarte greu să se descurce, atât el, cât şi ceilalţi angajaţi cu lefurile primite. Medicul mai spune că a făcut gărzi inclusiv în weekend şi abia a ieşit la un salariu de 2.000 de lei, leafă cu care trebuie să trăiască el şi familia sa o lună de zile.

S-au achitat datoriile la bugetul de stat
Deşi, conform legii, prioritare sunt lefurile angajaţilor,  conducerea unităţii a decis să achite, cu banii primiţi de la Casa de Asigurări de Sănătate, datoriile la bugetul de stat, pentru a putea semna un nou contract cu instituţia care decontează serviciile prestate şi pentru a evita oprirea activităţii spitalului.
„Noi am primit 318.333 lei de la CJAS, însă s-au folosit pentru plata restanţelor la bugetul de stat pentru perioada decembrie-februarie. Fostul manager nu a plătit contribuţiile la stat şi acum suferim noi. Eu nu înţeleg de ce nu vine Curtea de Conturi în control, să verifice unde s-au dus banii pentru contribuţiile noastre. Am făcut un memoriu, sâmbătă, la CJAS, pentru a mai primi 100.000 de lei, necesari pentru salariile noastre“, mai spune Veronica Popescu.

Ce zice primarul municipiului
Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, precizează că, în acest moment, nu sunt bani pentru ca angajaţii spitalului vulcănean să-şi primească salariile întregi. „Celor care au făcut grevă nu li se va plăti această zi. Nu munceşti, nu te pot plăti. Nu sunt bani acum pentru plata salariilor în întregime. Eu le-am dat un avans, urmează să mai primească. Au trebuit achitate contribuţiile la stat pentru perioada decembrie-februarie“, susţine Gheorghe Ile.
Cât despre cine este vinovat pentru neplata contribuţiilor sociale la timp, primarul Vulcanului spune că şi în momentul de faţă se fac verificări.
„Pe fostul manager l-am schimbat, am analizat situaţia. Încă se fac verificări cu privire la situaţia spitalului şi aşteptăm rezultatul lor. Dacă va fi găsită vinovată, să meargă s-o aresteze“, a mai declarat primarul Gheorghe Ile.
Pe timpul protestului în spital, au rămas angajaţi care au asigurat permanenţa şi asistenţa medicală de urgenţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un nou proiect marca „Dan Bobouțanu”. Cel mai vechi și mai mare parc din Hunedoara își schimbă complet înfățișarea

    Un lucru este clar. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a luat în serios…

17 ore ago

Ilia: tractor şi tocătoare de vegetaţie, din fonduri europene

  Magdalena Șerban Grupurile de Acțiune Locală (GAL) fa­cilitează finanțarea flexibilă a sate­lor, implicarea directă…

19 ore ago

O nouă investiţie din bani europeni. Au inceput lucrările la Centrul de Îngrijiri Paliative din Municipiul Brad

  Magdalena Șerban Un centru de îngrijiri paliative are rolul principal de a îmbunătăți cali­tatea…

19 ore ago

Dobra: puteţi obţine identitate digitală modernă, prin Caravana CEI

Magdalena Șerban Caravana Cărții Electronice de Iden­titate (CEI) reprezintă o oportunitate de a obține noul…

19 ore ago

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

2 zile ago