Câteva sute de mineri de la exploatările de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, ce aparţin de Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), au protestat ieri, în faţa sucursalelor miniere, nemulţumiţi de prevederile proiectului de lege a pensiilor.
La protest au luat parte minerii care au ieşit din schimbul întâi, dar şi angajaţi care lucrează la suprafaţă, aceştia din urmă renunţând la pauza de masă pentru a putea fi împreună cu colegii lor. Minerii susţin că noua lege este discriminatorie, deoarece angajaţii care se vor pensiona după prevederile acestui act normativ vor avea pensii mai mici cu peste 40 la sută, comparativ cu cei care au ieşit deja la pensie. „Protestul nostru este legat de pensii şi de cuantumul lor. Un miner care astăzi ar avea o pensie de 8.400 de lei, pe noua lege va avea o pensie de 4.800 de lei. Am avut surpriza, la Ministerul Muncii, ca atunci când am prezentat un calcul corect, (…) să mi se spună că au fost luaţi prin surprindere. Eu nu pot să accept astfel de lucruri”, a declarat preşedintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean. Liderul sindical a adăugat că este împotriva prelungirii vârstei de pensionare, afirmând că activitatea minerilor se desfăşoară în condiţii mai grele ca în trecut, iar minele şi centralele electrice pe bază de cărbune se vor închide din anul 2032. (A.N.)
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…