ActualitateFlash

Protest al angajaţilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. ,,Am fost minţiţi şi folosiţi!“

Adriana Năstase

Câteva zeci de angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara au protestat, nemulţumiţi că, deşi tot personalul s-a aflat în linia întâi în lupta contra COVID-19, stimulentele de risc s-au acordat discriminatoriu, doar celor care au transportat bolnavi confirmaţi cu noul coronavirus. Acţiunea s-a desfăşurat concomitent la Bucureşti, unde s-a pichetat Parlamentul, dar şi în judeţe, la sediile SAJ din teritoriu, între orele 10 şi 12.

Salvatori de vieţi
„Scopul protestului este de a sensibiliza politicieni din România că existăm tot timpul, nu doar din 4 în 4 ani, şi cerem atenţia care ni se cuvine ca salvatori de vieţi, pentru activitatea pe care o facem cu profesionalism şi dedicare, sperând că prin această formă de acţiuni post luptei aprige cu virusul COVID-19, vom fi priviţi cu atenţie şi sensibilitate în rezolvarea favorabilă a doleanţelor noastre“, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” România (FNSAR).
Ambulanţierii s-au strâns ieri în curtea sediului Serviciului, din municipiul Deva, de pe strada Depozitelor. „Nu am cerut acest stimulent pentru lupta cu COVID-19. Preşedintele Iohannis ne-a promis acest stimulent. Ceea ce, din păcate, la serviciile de ambulanţă, nu s-a dat la tot personalul. Au motivat că doar cei care au transportat pacienţi cu COVID-19 primesc aceşti bani. Nu e normal ca la unii să le dai şi la alţii, nu. Apoi, ne-au diminuat sporul de urgenţă. Avem sporuri mai mici decât în spital, în condiţiile în care noi lucrăm în teren şi în condiţii deosebite, în prima linie”, a spus Valentin Belea, vicepreşedinte al organizaţiei Sindicale „Ambulanţa” Hunedoara.

La discuţii cu Ciolacu
La Bucureşti, ieri, protestatarii au fost invitaţi în Parlament la discuţii de către Marcel Ciolacu şi alţi oficiali. Acordarea discriminatorie a stimulentelor este doar picătura care a umplut paharul, susţin protestatarii, nemulţumiţi şi de faptul că Statutul personalului operativ din Ambulanţă este blocat în Parlament din 2016, dar şi de nerespectarea Legii 153/2017 a salarizării, care prevedea majorarea veniturilor pentru asistenţii medicali gradual, cu un anumit procent în fiecare an, până în 2022.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura