Eveniment

Prostituatele din Vale adună amenzi, dar nu le plătesc

Prostituate (4)

Dana Istudor

Prostituatele din Valea Jiului îi sfidează pe poliţişti, dat fiind faptul că aproape zilnic sunt amendate, însă la scurt timp se întorc la „produs”. În Petroşani, poliţiştii susţin că ştiu doar de o prostituată care „operează” pe şoseaua de centură a localităţii, însă realitatea este alta. La ceas de seară, „zânele” îşi fac apariţia, ca şi ciupercile după ploaie, iar astfel scapă de amenzile poliţiei.
„Pe raza municipiului Petroşani, avem cunoştinţă de o singură persoană care se ocupă cu prostituţia, Este vorba de Olga Kovacs, în vârstă de 30 de ani. Ea a fost sancţionată de mai multe ori cu amenzi de până la 1.000 de lei, dar nu a plătit nici un leu. Nu avem ce să facem, decât să o amendăm din nou şi apoi să îi dăm drumul”, a declarat Roxana Cernea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Petroşani.
Nici în vestul Văii Jiului, situaţia nu este diferită. Aici, o altă tânără practică cea mai veche meserie din lume şi, raportat la numărul amenzilor primite, ar trebui să dea o mare parte din banii pe care îi produce pe plata sancţiunilor. Tânăra de 23 de ani, din municipiul Vulcan, deţine monopolul pe piaţa din vestul Văii Jiului, dar nu se poate lauda cu câştiguri prea mari, şi asta, deoarece practică un tarif  de criză, cuprins între 15 şi 20 de lei. În plus, primeşte lunar mai multe amenzi de la Poliţia oraşului Aninoasa, unde îşi exercită meseria.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura