Prosteala

Peroraţia domnului Gabriel Oprea în favoarea pensiilor militarilor a fost jenantă. Nu mă interesează incompatibilităţile sale şi nici jocul dublu de ministru în Guvernul Boc şi critic al unei legi aprobate de guvernul din care face parte. Din astea s-au mai văzut. Ceea ce deranjează în prestaţia sa este aşa-zisa poziţie de onoare adoptată în favoarea militarilor, cu pieptul bombat şi fraze la fel de bombastice.
Deranjează maniera în care de multe ori suntem luaţi de fraieri peste limite, de data asta nefiind vorba despre vreo prestaţie guvernamentală, ci de indivizi care ne subestimează grosier.
Să fim serioşi. Nu de mila militarilor plânge domnul Gabriel Oprea. Totul se subsumează unei tendinţe de a fi asociat cu cel care se bucură de stimă şi popularitate, în acest caz, armata română. Gabriel Oprea ştie foarte bine că armata şi biserica se află pe primele locuri în topul popularităţii, iar trimiterile spre aceste două instituţii fac să vibreze, mai mult sau mai puţin motivat, inima de român. Cum pensiile preoţilor nu fac obiectul unor legi speciale şi sunt oricum, destul de mici pentru a nu mai putea fi tăiate, au rămas pensiile militarilor. Putea să fie vorba despre orice, nu doar despre pensii – ideea era să apară cineva care să ia partea militarilor, omul să înţeleagă clar că militarii sunt sau au fost armata ţării şi deci, uite ce glorios este apărată de către Gabriel Oprea, care tuna şi fulgera de la tribuna Parlamentului. Fără teamă că va avea vreo opinie contra – cine ar îndrăzni? Cine ar risca să se pună rău cu Gabriel Oprea şi prin el, cu Armata ţării? Sau, în limbaj artileristico-simbolic, punct ochit, punct lovit…
Truc politicianist, sau mai pe şleau spus, prosteală. În România, prea multe se rezolvă prin declaraţii tiribombiste.