FlashPolitica si administratie

Prorectorul Universităţii Petroşani, demis de Senat

Motivul pentru care s-a ajuns în Senatul Universităţii din Petroşani cu propunerea de demitere a unuia dintre prorectori este legat de încălcarea eticii universitare.
Profesorul universitar Eduard Edelhauser ocupa funcţia de prorector în cadrul instituţiei de învăţământ superior din Valea Jiului şi a fost demis în urma votului Senatului Universităţii. Forul s-a întâlnit în şedinţă ieri, iar votul a fost secret.
„Mi s-a reproşat că domnul rector a auzit o discuţie în cadrul căreia eu i-am adus injurii, că am organizat o competiţie sportivă la care nu l-am invitat şi că am semnat o minută care nu a avut şi semnătura rectorului”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, Eduard Edelhauser.
Fostul prorector a anunţat că va contesta decizia de demitere atât la Senat, cât şi la Ministerul Educaţiei. Postul rămas liber ar urma să fie ocupat de un alt profesor, Ilie Uţu, propus de rectorul instituţiei, prof. univ. Radu Sorin. De precizat ar fi şi faptul că Eduard Edelhauser şi Radu Sorin au făcut echipă la alegerile pentru conducerea instituţiei, însă, în decursul anilor, legătura dintre cei doi s-a rupt. (A.Năstase)

One thought on “Prorectorul Universităţii Petroşani, demis de Senat

  • Concret, in ce a constat incalcarea eticii universitare ? Asa, la modul general, oricine poate fi acuzat de orice !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura