Categories: ActualitateFlash

Proprietarii din zona Zăvoi, lăsaţi pe sec

Nicolle Ebner

Un număr de 15 familii care locuiesc pe strada Zăvoi din cartierul rezidenţial ridicat în Deva, se plâng că nici acum, după numeroasele adrese trimise la primărie, nu au apă curentă în gospodării. Asta, în condiţiile în care o bună parte dintre proprietari a obţinut avizul de construcţie, în vederea branşării la reţeaua de apă şi canalizare, dar culmea, nu au la ce să se racordeze.

Au ajuns la capătul răbdării
Oamenii declară că, de-a lungul anilor, au fost în repetate rânduri cu jalba în proţap la primărie, şi de fiecare dată, li s-a promis că, în cel mai scurt timp, va curge apă şi la robinetele lor, cu atât mai mult, cu cât pe strada Zăvoi nu a fost niciodată reţea de apă, canalizare şi curent electric. Timpul a trecut şi, odată cu el, şi răbdarea devenilor, care s-au săturat să tot scoată apă din fântâni cu ajutorul unor hidrofoare puse în funcţiune de generatoare de curent electric manuale. Bucurie mare pe capul devenilor când, au citit în presă, că cele opt blocuri de locuinţe sociale construite de primărie în prelungirea străzii Zăvoi, urmau să fie date în folosinţă, în toamna anului trecut. Erau convinşi că lucrările nu puteau fi recepţionate fără apă şi canalizare. De atunci, a mai trecut aproape un an, dar minunea nu s-a întâmplat, deoarece blocurile cu pricina nu sunt gata nici acum, iar conducta de apă, nici atâta. Mulţi dintre ei spun că au plătit proiecte privind executarea lucrărilor de branşare la reţeaua de apă şi canalizare a oraşului. Au obţinut chiar şi avizul de executare a lucrărilor, dar inutil, deoarece încă nu au la ce să se branşeze.

Final de calvar, în luna octombrie
Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, garantează că necazurile proprietarilor de locuinţe din această zonă vor lua sfârşit în toamnă. „Avem în execuţie un proiect de extindere a reţelei de apă şi canalizare pe Dealul Archiei, care vizează şi realizarea a două rezervoare de apă în zonă. Ca urmare a acestui proiect de infrastructură, se vor putea construi case până la Almaşu Mic”, spune edilul şef al reşedinţei de judeţ. La rândul său, viceprimarul municipiului Deva, Florin Oancea, le recomandă proprietarilor care au obţinut avizele necesare, să se apuce de lucrări. „Reţeaua de apă şi canalizare există, dar este bine ca proprietarii să se branşeze înainte să se dea drumul la apă. În caz contrar, pentru fiecare branşare va trebui oprită apa pe conductă, situaţie în care chiriaşii din blocurile sociale riscă să rămână tot timpul fără apă”, declară Florin Oancea, asigurându-i pe proprietari că nu au aruncat banii pe fereastră pentru obţinerea avizelor de lucrări a branşamentelor. Am lăsat vestea bună la sfârşit. Potrivit conducerii Primăriei Deva, ultimul termen stabilit pentru recepţionarea lucrărilor la cele opt blocuri de locuinţe sociale amplasate în prelungirea străzii Zăvoi, este luna octombrie 2009.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat rotofei a ajuns ditamai șeful peste un serviciu dintr-o administrație de prin zona…

23 de minute ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost realeasă în funcția de președinte…

24 de minute ago

Bulina neagră

Liviu C., Pentru că a fost acuzat și găsit vinovat de trafic de minori, iar…

24 de minute ago

Acțiune desfășurată în Valea Jiului, în cadrul operațiunii Jupiter

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coor­donarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și…

26 de minute ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcţiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte impor­tant pentru sistemul nostru energetic…

26 de minute ago

Doi polițiști din cadrul Poliției Municipiului Lupeni, remarcați pentru profesionalism în depistarea bărbatului bănuit de comiterea mai multor infracțiuni grave

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara subliniază profesio­na­lis­mul și implicarea celor doi polițiști care au depistat…

29 de minute ago