ActualitateFlash

Proiectul autostrăzii Deva – Lugoj nu va fi modificat din cauza cimitirului de la Brănişca. Se mută mormintele, autostrada rămâne!

Natalia Bumbac02 cimintir branisca (40)

Decizia în cazul cimitirului de la Brănişca, situat în calea tronsonului de autostradă Deva – Lugoj a fost luată. Mormintele vor fi mutate cu 300 de metri mai sus faţă de locul în care se află ele acum. Ieri, primarul comunei Brănişca, Teodor Lazăr, a semnat autorizaţia prin care se va începe deshumarea osemintelor şi mutarea lor într-un alt amplasament. Deşi iniţial nu a fost de acord cu această soluţie, primarul nu a avut de ales, deoarece constructorii autostrăzii i-au spus că este singura cale pentru a debloca lucrările la autostradă.
Nu avea autorizaţie
Cimitirul care a fost descoperit în această primăvară de către cei care construiau autostrada, a fost înfiinţat înainte de anul 1989, pe vremea comunismului, şi nu avea autorizaţie. În acel loc au fost înmormântaţi bătrânii de la Centrul de îngrijire şi asistenţă de la Brănişca, care nu au mai avut alte rude în viaţă. Este vorba despre 315 morminte, majoritatea fără aparţinători, vechi de aproximativ 30 de ani. Cimitirul are o suprafaţă de aproape 10 ari, iar locul în care vor fi mutate osemintele va avea 48 de ari.
Proiectul autostrăzii nu poate fi modificat
Zilele trecute a fost prezentă la faţa locului o echipă de la Ministerul Transporturilor care a hotărât că aceasta ar fi singura soluţie ce poate fi admisă. Printre alte variante vehiculate de către autorităţi a fost şi construirea unui pasaj peste cimitir, care ar putea asigura şi circulaţia pe un drum comunal ce urmează a fi blocat de autostradă. O altă propunere a fost devierea autostrăzii la câteva sute de metri mai sus de cimitir. Aceste soluţii nu au putut fi acceptate, deoarece ar fi fost nevoie de modificarea proiectului tehnic al autostrăzii. Lucru care nu putea fi luat în calcul, deoarece autostrada este cofinanţată din fonduri europene, iar în aceste cazuri, modificările de orice fel nu sunt acceptate.
Reamplasarea costă 30.000 de euro
Procedura de deshumare va fi finanţată din fondurile CNADNR-ului şi va costa 30.000 de euro. Iar lucrările vor fi atribuite prin licitaţie publică unei firme de pompe funebre. Iniţial se va decoperta cu excavatorul un strat de pământ de deasupra mormintelor de aproximativ un metru. Mai apoi se va săpa manual fiecare mormânt în parte, iar osemintele vor fi aşezate în sicrie mai mici decât cele iniţiale. Potrivit declaraţiilor primarului Teodor Lazăr: „cei de la CNADNR ne-au informat că mutarea mormintelor va începe cât mai curând, pentru a putea continua construcţia autostrăzii. Probabil chiar în săptămânile următoare vor începe lucrările”, sublinia primarul.
Avize speciale pentru unele cazuri   
Pentru a putea fi pusă în practică decizia de a muta mormintele, a fost nevoie de o serie de avize speciale, pentru cazurile în care Legea Cimitirelor, Crematoriilor Umane şi a Serviciilor Funerare va fi încălcată. Într-o situaţie de acest gen se află mormintele celor care au decedat în ultima perioadă, ultimul mormânt fiind din 2010. Potrivit unui ordin al Ministerului Sănătăţii, se interzice deshumarea osemintelor, dacă de la data decesului nu au trecut şapte ani. În acest sens, va fi nevoie de un aviz special din partea Direcţiei de Sănătate Publică, ca respectivele morminte să poată fi mutate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura