Proiectele educative derulate de Apa Serv Valea Jiului continuă în „Săptămâna verde”

Apa Serv Valea Jiului (ASVJ) se im­plică activ în proiecte educative me­nite să sensibilizeze și să educe ti­nerii din Valea Jiului în domeniul pro­tecției mediului și al gestionării apei. După vizitele din luna aprilie la sta­țiile de captare a apei, vizite făcute de școlarii și preșcolarii de la unitățile de învățământ din Valea Jiului, acum este derulat un alt proiect de edu­cație ecologică în cadrul Programului „Săptămâna Verde”.

Parteneriat
Astfel, elevii care au participat sau vor participa la activități au ocazia să înțeleagă procesele de tratare și epurare a apei, precum și importanța protejării resurselor de apă. Ultima vizită găzduită de SC Apa Serv Valea Jiului a fost cea a elevilor de clasa a VII-a a Școlii nr. 7 din Petroșani. Copiii au avut ocazia de a vedea la stația de la Dănuțoni cum se tratează apa uzată, dar și cum pot participa la protejarea mediului. „Suntem într-un parteneriat prin care aducem un plus valoare în ceea ce privește cunoștințele legate de protecția mediului, de efectele schimbărilor climatice, lucru pe care îl facem în permanență, dar, mai cu seamă în perioada Săptămânii verzi. Ei au mai fost și la stația de tratare Jieț, iar acum vin la stația de epurare și întrebarea lor este dacă de aici bem noi apă. Eu cred că au înțeles că întâi au fost la o stație de tratare a apei și acum la o stație de tratare a apei me­na­jere, apă rezultată în urma folosirii apei potabile”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului. Com­pania de apă și canalizare din Valea Jiului este cel mai receptiv par­te­ner al unităților de învățământ pen­tru derularea unor astfel de par­te­neriate educaționale. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

8 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

8 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

8 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

8 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

8 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

8 ore ago