FlashPolitica si administratie

Proiecte de 30 de milioane de euro pentru Deva!

Adriana Năstase

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto), nu are stare deloc. Ieri, el s-a întâlnit, pentru discuţii tehnice, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, cu directoarea acesteia, dar şi cu secretarul de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, hunedoreanca Vetuţa Stănescu.

Sală polivalentă cu 5.000 de locuri
Tema întâlnirii a fost stadiul în care se află proiectele depuse spre finanţare de Primăria municipiului Deva.
Edilul şef al reşedinţei de judeţ declara anul trecut că sunt mai multe proiecte depuse de administraţia locală pentru investiţii în Deva. În primul rând, este vorba de construcţia unei săli polivalente. În vara anului trecut, primarul Florin Oancea spunea: ”Deva va avea şi o Sală Polivalentă de 5.000 de locuri! La Bucureşti, am avut o discuţie importantă cu preşedinta Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii, doamna Manuela Irina Pătrăşcoiu, iar veştile sunt cât se poate de bune pentru noi, pentru deveni! Deva va avea mult-dorita Sală Polivalentă! Proiectul pe care noi l-am prezentat este finanţabil şi va intra la finanţare! În imaginea alăturată este conceptul sălii polivalente de la Constanţa, care a fost aprobată de CNI şi a intrat în finanţare. Aşa ceva ne dorim şi la Deva. Şi o vom face”.
Iată că edilul nu a glumit şi sala polivalentă chiar se face. ”Proiectul aflat în lista-sinteză va fi finanţat în acest an. Au început procedurile de licitaţie a studiului de fezabilitate, urmând ca în vara acestui an să demareze proiectarea şi execuţia”, a spus Oancea.

Reabilitarea Casei de Cultură
Un alt proiect este realizarea Căminului Cultural din Cristur. ”A fost aprobată Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi urmează proceduri de contractare pentru proiectare şi execuţie”, a declarat primarul municipiului Deva.
Reabilitarea Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” trece în linie dreaptă, fiind aprobată documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi urmează proceduri de contractare pentru proiectare şi execuţie.
În sfârşit, primarul Devei spune că au fost depuse documentele pentru includerea în lista-sinteză a unei săli de sport, în cartierul Micro 15, str. Bejan – Colegiul Tehnic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” (fosta Şcoală Generală ,,Octavian Goga”).
Valoarea totală a proiectelor menţionate se ridică la 30 de milioane de euro.

4 comentarii la „Proiecte de 30 de milioane de euro pentru Deva!

  • ,,primarul nu mai are stare” ,pai nu mai are ca se apropie alegerile peste citeva luni ,in rest il doare pe el undeva de deveni.

  • Mai bine ar rezolva iluminatul public in zona trecerilor de pietoni, semafoare bine echipate si vizibile ( ca in Hunedoara), calitatea trotuarelor

  • Ceva investitori, locuri de munca, de povesti suntem sătui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura