Comunitate

Proiect valoros, câştigat de Primăria Orăştie

Magdalena Şerban

Chiar în ajunul Crăciunului, la sediul ADR Vest Timişoara, a fost semnat contractul de finanţare privind reabilitarea clădirii principale a Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu” şi îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării. Programul este finanţat din fonduri europene nerambursabile şi are o valoare totală de aproape şase milioane de lei.

Şcolile, o prioritate
Prin acest program, clădirea principală a Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu”, imobil cu o valoare istorică deosebit de valoroasă, va fi reabilitată şi izolată termic şi, în acelaşi timp, pentru desfăşurarea procesului de învăţământ, prestigioasa instituţie din oraşul Paliei va fi dotată cu tehnică I.T de ultimă generaţie. Demersurile au început la sfârşitul primăverii anului 2009, când, la sediul ADR Vest Timişoara, a fost depusă cererea de finanţare. Din acel moment, au fost urmate cu stricteţe toate etapele impuse: obţinerea avizului cererii de finanţare, întocmirea şi verificarea proiectului tehnic, verificarea în teren realizată de experţi.
„Am trecut cu bine şi de etapa semnării contractului de finanţare. Banii urmează să ne vină în patru tranşe, dar, în derularea programului, mai sunt câteva etape de parcurs. În aceste zile, contractul urmează să fie semnat la sediul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. După aceasta, urmează licitaţia, pentru desemnarea executantului lucrărilor şi licitaţia pentru desemnarea furnizorului părţii de I.T. Mă bucur că am reuşit, iată, să câştigăm primul proiect din cele pe care ni le-am propus şi sper ca şi celelalte instituţii şcolare din Orăştie, respectiv Grupul Şcolar „Nicolaus Olahus” şi Şcolile Generale „Dominic Stanca” şi „Dr. Aurel Vlad” să beneficieze de fonduri nerambursabile, pentru că avem proiecte depuse şi pentru acestea”, a precizat Alexandru Munteanu (medalion), primarul municipiului Orăştie.
Edilul a mai subliniat că un alt program de finanţare întocmit de primăria pe care o conduce, a intrat pe „ultima turnantă”, aceea a fazei de execuţie. Este vorba despre realizarea unui complex de servicii pentru persoanele vârstnice.

One thought on “Proiect valoros, câştigat de Primăria Orăştie

  • Alo, ziarista!? Nu exista Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile!!!Unde va este minima cultura generala?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura