Maximilian Gânju
Lucrările la piscina din cartierul Aeroport, din municipiul Petroşani, ar putea dura mai mult decât cele 10 luni estimate iniţial, din cauza ploilor interminabile din ultima perioadă.
„Am demarat lucrările în data de 15 mai şi ar fi urmat să le încheiem peste 10 luni de zile. Ploile însă nu ne prea lasă să lucrăm, aşa că s-ar putea să depăşim termenul iniţial de finalizare”, a declarat Ion Cârstea, şef de lucrări.
Prima piscină şcolară din Valea Jiului va fi construită la Petroşani, acolo unde autorităţile locale spun că vor da o nouă şansă copiilor de a practica sportul.
Potrivit primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, toţi copiii de la şcolile din localitate îşi vor putea desfăşura, în mod gratuit, orele de educaţie fizică, în baza unui program ce va fi stabilit de comun acord cu unităţile respective. Locaţia a fost aleasă lângă Şcoala Generală „Spiru Haret”, acolo unde a fost construită şi o sală de sport, iar banii vin de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Este vorba despre aproape 30 de miliarde de lei vechi, iar piscina va fi construită după un model german, cu acoperiş în formă de cupolă din lemn.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…