Politica si administratie

Proiect de lege pentru preţul corect al huilei din Valea Jiului

Adriana Năstase

Partidele parlamentare şi-au împărţit ieri comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor.

Cum s-au împărţit comisiile pe partide
Astfel, la Senat, PSD a luat Comisia de Buget-Finanţe Bănci şi activităţi de capital, Comisia pentru Agricultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală, Comisia de Afaceri Externe, Comisia de Administraţie Publică, Comisia de Muncă şi Comisia de Cultură. Liberalilor le-au revenit Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi, Comisia de Apărare şi Ordine Publică, Comisia de Învăţământ şi Comisia de Sănătate. UDMR şi-a adjudecat Comisia pentru Drepturile Omului, Partidul Conservator pe cea de Privatizare, PDL i-a revenit Comisia pentru Abuzuri şi Comisia pentru Afaceri Europene, PP-DD, Comisia pentru Egalitate de Şanse şi Comisia pentru românii de pretutindeni.
La Camera Deputaţilor, PNL are Comisiile pentru Buget-Finanţe, Bănci şi Activitate de Capital, pentru Industrie, pentru Afaceri Europene, pentru Cultură şi cea pentru Administraţie. PSD s-a ales cu Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi, Comisia de Sănătate, Comisia pentru Agricultură, Comisia pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Comisia pentru Învăţământ şi Comisia Economică. UDMR are Comisia pentru Politică Externă, PP-DD Comisia pentru Egalitatea de Şanse, Partidul Conservator pe cea pentru IT şi Tehnologia Informaţiei, PDL Comisia pentru Românii de Pretutindeni şi Comisia pentru Abuzuri. Grupul Minorităţilor Naţionale conduce Comisia pentru Drepturile Omului. Comisii comune speciale: Comisia Parlamentară pentru Controlul SRI va fi condusă de PSD şi Comisia Parlamentară pentru Controlul SIE de către PNL.

În conducerea Senatului?
Liderul PP-DD din judeţ, Haralambie Vochiţoiu (foto), a afirmat că partidul său va avea, cel mai sigur, un post de secretar şi unul de chestor la Senat şi o funcţie de secretar la Camera Deputaţilor. Surse din PP-DD susţin că el ar putea accede chiar în conducerea Senatului, adică va ocupa fie postul de secretar, fie pe cel de chestor, care revin partidului lui DD.
„Indiferent ce se va întâmpla cu comisiile, cine va face parte din ele, eu am primit o primă sarcină, direct de la Dan Diaconescu. Astfel, va trebui ca în scurt timp, să prezint conducerii partidului un proiect de lege pentru plata preţului corect al huilei din Valea Jiului. Nu e corect ca preţul plătit pentru cărbunele adus din import să fie mai mare decât cel din Vale. Cel de import costă 62 de dolari pe Gcal, iar cel de la noi, doar 55 de dolari pe Gcal”, a declarat Haralambie Vochiţoiu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura