Cei de la Primăria Simeria au depus un nou proiect pentru reabilitarea completă a 36 de drumuri din localitate. Este vorba de lucrări în valoare de 12 milioane de euro.
Toate avizele obținute
Aproapele toate drumurile sunt praf și pulbere în orașul Simeria. Dacă luna aceasta reușim să semnăm contractul de lucrări, vom demara construcția sensului giratoriu de la Drumul Național DN7, intersecția cu str. 1 Decembrie, un proiect cu finanțare europeană de peste 2,5 milioane de euro. Mai avem depuse proiecte pentru reabilitarea completă a 36 de drumuri, în valoare de peste 12 milioane de euro, așteptăm finanțarea”, a anunțat lulius Bedea (medalion), primarul orașului Simeria.
Pentru investiția sensului giratoriu de la DN7, primăria are toate avizele și acordurile obținute, a fost preluat în administrare tronsonul DN7 pentru sensul giratoriu, toate documentele au fost transmise Ministerului Dezvoltării Regionale. Finanțarea obținută este de 2.300.000 de euro. Cu acești bani, se va construi sensul giratoriu, va fi modernizat întregul bulevard 1 Decembrie, trotuare noi, canalizare ape pluviale, amenajarea zonelor verzi din punct de vedere peisagis-tic, noi parcări. (A.N.)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…