Actualitate

Programul ,,Lectura pentru toţi” a ajuns la Crişcior

Magdalena Şerban

Ieri, scrierile ieşite la lumină cu ajutorul Editurii Emia, condusă de poeta Paulina Popa (foto, în stânga), au ajuns în comuna Crişcior, având la bază proiectul intitulat „Lectura pentru toţi”. Acest proiect îşi propune să ofere accesul la cunoaştere şi informare, într-o lume în care banii alocaţi pentru cărţi sunt din ce în ce mai puţini.
„De fapt, «Lectura pentru toţi» este un parteneriat încheiat între Biblioteca Judeţeană «Ovid Densuşianu» Deva şi Editura Emia, încă de la sfârşitul anului 2009. Prin intermediul lui, editura îşi prezintă în faţa cititorilor profilul, cele mai recente apariţii editoriale, precum şi scriitorii care au publicat de-a lungul timpului la aceasta. Ieri, am poposit la Crişcior. Doresc să-i mulţumesc distinsei poete Paulina Popa, pentru generozitatea cu care ni s-a alăturat şi pentru dăruirea cu care se implică în acest minunat proiect. De asemenea, programul nostru este susţinut cu generozitate de Consiliul Judeţean Hunedoara. Pentru că trăim vremuri în care, din păcate, tot mai puţini îşi permit să-şi cumpere o carte, pentru ei şi pentru copiii lor, este foarte important să oferim accesul la lectură. Suntem pe deplin încrezători în reuşita şi longevitatea acestui program cultural şi le mulţumim tuturor celor ce ne sunt alături”, a declarat Sebastian Bara (foto, în dreapta), managerul Bibliotecii judeţene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura