Programe de investiţii pentru zonele montane

Ilie Toma (foto), deputat PSD Hunedoara (foto) susţine, în calitate de co-iniţiator şi membru în Comisia pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, proiectele de Lege privind Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii în zona montană, Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană şi Programul de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane.

În zona montană din România trăiesc peste 3,3 milioane locuitori, reprezentând 15,08% din populaţia ţării. Veniturile fermierilor din zona montană, în urma valorificării produselor vegetale sau animaliere pe care le obţin în gospodărie, sunt foarte mici şi unele din produsele obţinute în fermă nu pot fi valorificate, din cauza lipsei unei reţele de colectare şi valorificare. Pentru o dezvoltare durabilă, se doreşte legiferarea şi aplicarea programelor menţionate care au ca scop reducerea dezechilibrelor între zonele mai favorizate şi zonele montane care trebuie să beneficieze de o politică specifică distinctă.
Prin aceste programe se urmăreşte: înfiinţarea de stâne montane, reducerea pierderilor crescătorilor de animale şi reducerea poluării mediului înconjurător, având în vedere că în mare parte, lâna se aruncă sau i se dă foc, precum şi crearea unui sistem organizat/integrat de achiziţie, procesare şi valorificare a produselor şi păstrarea acestora în condiţii optime.
Prin schema de finanţare, beneficiarii (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, grupuri de producători, persoane juridice, constituite în baza prevederilor legii de funcţionare pentru fiecare în parte), care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară, primesc maximum 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei.
Prin aceeaşi schemă de finanţare, în anumite situaţii, sprijinul financiar poate fi majorat cu 20%, cu condiţia ca ajutorul maxim combinat să nu depăşească 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru: tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în Program; investiţiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice; cooperativele constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea se acordă o singură dată pentru un beneficiar şi pentru un singur obiectiv dezvoltat prin Program.
Valorificarea superioară a produselor montane va limita declinul sectorului de producţie primară, asigură consumul intern, dezvoltă noi capacităţi de producţie, concomitent cu creşterea locurilor de muncă şi stopează depopularea zonelor montane.
Valoarea totală a celor trei programe este de 27 milioane de euro şi generează crearea unui număr de maximum 135 stâne, opt centre de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii şi 64 de centre de sacrificare a animalelor, în zonele montane. Suma va fi asigurată prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Din punctul de vedere al deputatului PSD, Ilie Toma, stimularea populaţiei să rămână în aceste zone este un obiectiv foarte important şi acest lucru este posibil, prin oferirea de programe de finanţare avantajoase, astfel încât să pătrundă, în viaţa locuitorilor acestor zone, tot ce este modern, fără a aduce vreo atingere negativă valorilor culturale şi naturale. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • ati schimbat domeniul?
    Maria erati specialist cu pensiile.cum ramane cu reducerea varstei pt cei ce au lucrat in zona poluata hunedoara.tot asa Nu?
    E ca si cu pensiile speciale.bravo!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

24 de ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

24 de ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

24 de ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

24 de ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

24 de ore ago