Telecabina va funcţiona după un program special doar în zilele de 27 şi 28 aprilie 2019, astfel:
– sâmbătă 27 aprilie 2019 – între orele 8:00 şi 18:00;
– duminică, 28 aprilie 2019 – între orele 12:00 şi 20:00.
În celelalte zile din perioada minivacanţei de Paşti, telecabina va circula după programul obişnuit: între orele 8:00 şi 20:00.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, în perioada 26 aprilie – 1 mai 2019, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, din Piaţa Cetăţii, nu va avea program cu publicul.
Începând de miercuri, 1 mai 2019, până în 30 septembrie 2019, programul de vizitare a Cetăţii Devei se modifică. Fortăreaţa va putea fi vizitată zilnic, între orele 9:00 şi 21:00, iar Telecabina care asigură accesul la monument va funcţiona după acelaşi program. Ultimele curse ale telecabinei vor fi la ora 20:30 (urcare) şi 20:50 (coborâre).
CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…
Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau, în total, 5 persoane.…
În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…