Categories: Actualitate

Program respins de medicii hunedoreni

Nicoleta Popa

 Medicii de familie din judeţul Hunedoara refuză înscrierea în „Programul de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin Babeş- Papanicolau”.
Doar un sfert din cadrele medicale de asistenţă primară şi-au depus dosarele, ceea ce înseamnă că din 243 de medici de familie hunedoreni, doar 60 acceptă să acorde consultanţă femeilor. Prin programul respectiv, femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani beneficiază de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin. 

Bine gândit, dar prost pus în practică
Programul Ministerului Sănătăţii limitează atribuţiile medicilor la cele de informare şi de completat formulare. În plus, costurile cabinetelor medicale de asistenţă primară vor creşte, iar veniturile sunt din ce în ce mai mici. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Hunedoara, Ana Chiş Şerban, a declarat: „Programul este bine gândit, dar prost pus în practică, şi se bazează pe principiul «noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc». Nu suntem de acord cu programul respectiv, deoarece primim doar 5 lei pe caz. Apoi, trebuie să cumpărăm bilete de trimitere pe banii noştri, şi să mai plătim şi cheltuielile pe cabinet. Era mult mai simplu dacă femeile puteau să se prezinte la ginecolog, fără să mai treacă pe la cabinetele de medicină primară”.
Medicul Lucia Lăpuşca este unul dintre cei care s-au înscris în program, în speranţa că Ministerul Sănătăţii va mări suma pe care cadrele medicale o primesc pentru consultaţii. „Sunt de acord cu acest program, pentru că altfel,  femeile nu s-ar duce să îşi facă examenul Papanicolau. Pe de altă parte însă, suma de cinci lei pe care o primim, mi se pare o bătaie de joc, ţinând cont de munca depusă, deoarece sunt multe raportări de făcut, mult timp pe care noi îl acordăm acestei activităţi”, a declarat Lucia Lăpuşca.
Programul Ministerului Sănătăţii a fost elaborat în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi are ca obiectiv principal reducerea  ratei mortalităţii cauzate de acesta.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Medicii de familie care au refuzat intrarea in programul de prevenire a cancerului la femei sa fie sanctionati cu 5 lei pt.fiecare pacienta inscrisa pe lista lor,deoarece ei primesc per capita bani! Acestor medici ar trebui sa le fie RUSINE ! Sa dezbrace halatul alb,pt ca atunci cand primesc banii per capita si nici nu-si cunosc pacienti(din 1999-2000 primesc acesti bani) ,nu-i refuza spunand ca ei dau bani pe facturier!!!

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

20 de ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

20 de ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

20 de ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

20 de ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

20 de ore ago