ActualitateFlash

Două milioane de euro pentru eliminarea şomajului în Valea Jiului

Adriana Năstase

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat ieri că guvernul demarează un program pilot pentru combaterea şomajului din zonele miniere şi industriale. Programul se bazează pe fonduri europene şi presupune folosirea a două milioane de euro prin care să fie sprijiniţi şomerii şi persoanele inactive din Valea Jiului.

„Programul va aduce un sprijin concret pentru cei aproximativ 1.560 de şomeri din această zonă, dar şi pentru alte categorii de persoane. Astfel, două milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiţi în beneficiul a 2.000 de persoane vulnerabile şi vor permite eradicarea în totalitate a şomajului din zona Petroşani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni şi Uricani. Următoarele proiecte de combatere a şomajului vor viza alte şapte regiuni, cu peste un milion de beneficiari”, a spus Raluca Turcan.
Valea Jiului este una dintre zonele cu cel mai mare şomaj din ţară, după ce rând pe rând au fost închise minele de cărbune. Închiderea tuturor minelor se va face gradual, iar o mare problemă va fi cea socială, având în vedere că sunt încă peste 4.000 de angajaţi la Complexul Energetic Hunedoara. Rata şomajului din Valea Jiului a scăzut însă în ultimii ani pentru că zona s-a depopulat.
Programul anunţat de Raluca Turcan a fost pus în dezbatere publică de ministerul Fondurilor Europene în luna august 2019 şi presupune organizarea şi derularea de programe de formare profesională a adulţilor, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale sau furnizarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura