FlashPolitica si administratie

Program de 11 milioane de euro pentru sprijinirea şi protejarea victimelor violenţei domestice

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de şanse, Graţiela Drăghici, au semnat în prezenţa prim-ministrului, Viorica Dăncilă, contractul de finanţare pentru Proiectul ”Venus”. Programul, în valoare de 11 milioane de euro, prevede crearea şi dezvoltarea unei reţele naţionale inovative integrate de locuinţe protejate, grupuri de suport şi consiliere vocaţională pentru femeile victime ale violenţei domestice.

Vor fi construite 42 de locuinţe protejate, urmând ca peste 6.600 de femei în nevoie să beneficieze de acestea, precum şi de consiliere juridică, asistenţă socială, reinserţie pe piaţa muncii. Durata de implementare a proiectului ”Venus – Împreună pentru o viaţă în siguranţă” este de 48 de luni, cu o perioadă de sustenabilitate de 36 de luni. Acesta se derulează în parteneriat cu autorităţile locale.
”Venus” este finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), axa prioritară 4. Pentru monitorizarea acestuia se va constitui un Comitet de sprijin prin participarea instituţiilor relevante, cu competenţe în domeniul violenţei domestice (AJOFM, IGPR, MS, MDRAP, MEN, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România).
România este al 14-lea stat care a ratificat Convenţia de la Istanbul – cel mai important document privind combaterea violenţei domestice, iar Guvernul a reuşit, anul trecut, să armonizeze prevederile documentului cu legislaţia naţională. În acest an, Executivul vine cu reglementări ce vizează locuinţele protejate, sprijinirea acestor femei prin programe de reinserţie profesională, asistenţă juridică şi îndrumare de specialitate.
Natalia – Elena Intotero, deputat PSD de Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura