Categories: Comunitate

Profesorii amenință cu proteste masive, dar doar după vacanță

Profesorii și personalul auxiliar din învățământ au protestat în fața Ministerului Educației. Aceștia sunt nemulțumiți pentru că li se vor tăia sporurile și vor trebui să predea și mai multe ore la clasă. Cadrele didactice amenință că vor boicota examenul de bacalaureat din toamnă și începerea noului an școlar, scrie Digi24.

Nu mai au timp
În mai multe dintre județe, sindicatele au transmis deja faptul că vor suspenda activități le didactice, lucru care înseamnă, pe cale de consecință, că bacul de toamnă ar putea să nu mai aibă loc. O altă problemă, poate cea mai mare, este și începutul anului școlar, pentru că sindicatele au transmis că vor rămâne în stradă, dacă guvernul nu le satisface cerințele.
Măsurile luate de Ministerul Învățământului Ministrul a anunțat mai multe schimbări. Pe de-o parte, vorbim despre creșterea normei de predare, lucru care se întâmplă chiar în timpul anului școlar, adică practic școlile nu mai au timp să-și refacă încadrările astfel încât să rezolve această problemă. O altă decizie este scăderea retribuției la plata cu ora, iar o alta, creșterea numărului de elevi la clasă. Totodată, va crește numărul minimum de elevi necesari pentru ca o școală să aibă personalitate juridică, iar acest lucru înseamnă că vor dispărea peste 900 de posturi de directori. Este doar primul dintr-o serie de mai multe proteste anunțate, 10 la număr, care vor culmina cu un protest în întreaga țară, la 8 septembrie, ziua începerii anului școlar. În prima zi de școală, 8 septembrie, peste 30.000 de profesori sunt așteptați să iasă în stradă în marș și protest de la Guvern până la Palatul Cotroceni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

18 ore ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

3 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

3 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

3 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

3 zile ago