Categories: Eveniment

Profesor acuzat că a pipăit o elevă

Dan Terteci

Un profesor de matematică a fost filmat de elevi cu camera ascunsă, în timp ce îşi pipăia o elevă. Dascălul mai era şi dirigintele fetei, pe care încerca să o convingă să fie mai „atentă“ cu el. Şi, pentru ca tupeul să fie maxim, totul se petrecea în clasă, în ultima bancă. Nu mai conta că acolo, în încăperea respectivă mai erau şi alţi elevi.

A pus-o să-l mângâie
Profesorul acuzat, Stelian Circo, predă matematica la Colegiul Naţional „Avram Iancu”, din Brad. Totul s-a petrecut la sfârşitul lunii august, când se dădeau corigenţele. În timpul pregătirilor pentru susţinerea corigenţelor, Stelian Circo s-a aşezat lângă o minoră şi, în timp ce preda matematică, a început să-şi mângâie eleva. Ba, mai mult, a determinat-o să-l mângâie şi ea pe el. „Mi-a luat mâna şi m-a obligat să-l mângâi. Nu am ştiut cum să reacţionez. Mi-a  aşezat mâna pe pantalonii lui, în dreptul organelor genitale”, declară şocată, eleva în cauză.
Cel învinuit susţine că, de fapt, a pus mâna pe fată să… o încurajeze, pentru că era timidă. Deşi la început a negat totul, treptat, părea că-şi reaminteşte toată scena, ba chiar şi personajul în cauză, deşi nu i s-a spus cine este eleva respectivă. „Poate am pus mâna pe ea, dar nu au avut nici o tentă sexuală aceste atingeri”, a precizat profesorul Stelian Circo, încercând să se disculpe.

Invitată la el acasă
Interesant este faptul că după promovarea corigenţei, eleva a fost invitată, după cum susţine chiar ea, de profesor, la el acasă. „Mi-a zis să mă duc să continuăm ce am început. Când i-am spus că trebuie să întreb părinţii, mi-a răspus că nu este cazul că el nu mai dă ore în particular şi că o face gratis”, ne-a povestit eleva de 17 ani.
Conducerea instituţiei de învăţământ a negat totul în prima fază. Directorul şcolii era gata să bage mâna în foc pentru moralitatea colegului său de catedră. Când i s-au prezentat imaginile filmate, Gavrilă Paşcu, directorul Colegiului Naţional „Avram Iancu” a rămas perplex. „Sunt consternat de cele văzute şi dacă se va dovedi că e real totul, vom lua măsurile legale”, a conchis directorul şcolii.
Tatăl elevei a aflat despre toată povestea în prezenţa jurnaliştilor şi nu credea că este real ceea ce auzea. „Am mai văzut cazuri din astea pe la televizor, dar nu credeam că o să ajung să trăiesc momentul când tocmai fiica mea să păţească una ca asta. Nu ştiu ce să vă spun acum, dar cu siguranţă, lucrurile nu vor rămâne aşa, probabil că vom depune sesizări şi plângeri la organele competente”, a declarat Remus R., tatăl elevei din Brad.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Transport public ecologic pus în funcțiune în Valea Jiului. Green Line devine realitate

Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului de transport public ecologic din Valea…

10 ore ago

PIERDERE

Pierdut Certificat de Inregistrare Seria B nr.4052575.

13 ore ago

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu (titularul proiectului)

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu…

13 ore ago

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

2 zile ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

2 zile ago