Actualitate

Producătorii agricoli din Hunedoara, în marile lanţuri de magazine

Alături de alte patru cooperative agricole din marile bazine legumicole din ţară, producătorii agricoli din judeţul Hunedoara vor livra legume lunar sub umbrela Cooperativei „Ţara Mea”, cea mai mare cooperativa agricolă din România cu peste 1.000 de fermieri.
Legumele vor ajunge în aproape toate marile lanţuri de retail din România. Avantajul agri­cul­torilor hunedoreni, pe lângă piaţă de des­facere sigură, este şi preţul corect pe care-l vor primi pe tot parcursul anului. „Suntem mândri să integrăm în familia ‘Ţara Mea’ bazinele Vidra, Lunguleţu, Hu­nedoara, Ilfov şi Izbiceni. Împreună, cooperativele au aproximativ 200 de membri în judeţele Ilfov, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău şi dispun de peste 100 de hectare de solarii şi culturi de legume în câmp, 150 hectare de livadă şi 1.000 de hectare de culturi vegetale. Legumele de la Vidra, Lunguleţu şi Izbiceni sunt apreciate pe piaţa din toată ţara”, a declarat Florin Burculescu, pre­şe­din­tele Cooperativei „Ţara Mea”. Membrii celor cinci cooperative vor livra peste 35 de sortimente de legume, precum rădăcinoase, cartofi, ardei, varză, vinete, cas­tra­veţi, salată, conopidă, ceapă, usturoi etc., o parte dintre acestea urmând să se regă­seas­că pe piaţa din România şi în extrasezon. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura