Categories: Actualitate

Procurorii vor arestarea incendiatorului din Vulcan

Maximilian Gânju

Ioan Simulea, tânărul în vârstă de 33 de ani, acuzat că a incendiat un autoturism de lux aparţinând familiei primarului din Vulcan, ar putea sta după gratii până la proces.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani vor cere judecătorilor arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru infracţiunea de distrugere. Suspectul a fost audiat ieri ore în şir de procurori şi până la ora 19, nu fusese prezentat judecătorilor pentru emiterea mandatului, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Ioan Simulea a fost prins de poliţiştii hunedoreni şi este suspectat că a dat foc unui Audi Q7 în valoare de circa 70.000 de euro, autoturism ce aparţine fiului primarului din Vulcan, Gheorghe Ile. Simulea i-a trimis mai multe mesaje de ameninţare fiului edilului, atât înainte de a-i da foc la autoturism, cât şi după, şi îi cerea bani. Unele surse vorbesc de suma de 50.000 de euro, pe care i-ar fi cerut-o fiului primarului, pentru a-l lăsa în pace. Simulea este cunoscut în Vulcan ca un tânăr care nu a creat probleme, are o afacere în domeniul confecţiilor din piele, mai multe locuinţe şi autoturisme.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

3 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

3 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

3 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

3 ore ago

Jaf și agresiune la Lupeni. Un bărbat a fost bătut și tâlhărit în plină stradă de doi indivizi

Doi bărbați din municipiul Lupeni au fost reținuți de polițiști după ce au ata­cat și…

3 ore ago