ActualitateFlash

Procesul fostului primar al Lupeniului, suspendat din motive medicale

Natalia Bumbac

Procesul în care fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), este judecat pentru acuzaţia de abuz în serviciu, a fost suspendat. Cauza se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, în judecata de fond. Alături de fostul edil şef mai sunt judecaţi afaceristul Miron Dorel Gărdean, pentru instigare la abuz în serviciu şi Alin Condoiu, fost angajat al Primăriei Lupeni, pentru abuz în serviciu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, instanţa a dispus suspendarea judecăţii privindu-i pe toţi trei inculpaţii, până când starea de sănătate a lui R. C. îi va permite să participe la şedinţele de judecată. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 24 de ore.
La termenul precedent, din 20 noiembrie, a fost depusă la dosar expertiza medico-legală privind starea de sănătate a fostului edil şef al Lupeniului. Întrucât documentele au fost depuse în timpul şedinţei de judecată, procurorul a cerut o amânare pentru a le studia, fiind stabilit termen de judecată pentru 22 noiembrie. Conform Codului de Procedură Penală, procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată. Totodată, instanţa este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de trei luni, dacă mai este valabilă cauza pentru care a dispus suspendarea.
Dosarul în care sunt judecaţi Resmeriţă, Gărdean şi Condoiu a fost disjuns dintr-un altul foarte celebru, cunoscut opiniei publice cu denumirea „Gala Bute”, în care este judecat fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Anchetatorii au suspiciuni că Primăria Lupeni a primit fonduri cu „dedicaţie” de la ministerul condus de Udrea, pe care le-a direcţionat către firma Termogaz Company, controlată de afaceristul Gărdean, în baza unui contract supraevaluat. Banii erau destinaţi unor proiecte derulate prin programul „Schi pentru România”, iar pentru alocarea lor, fostul ministru ar fi beneficiat de „atenţii” din partea unor afacerişti hunedoreni, prin intermediari.
În dosarul mamă, în care este judecată Elena Udrea, s-a dat sentinţa în prima instanţă, fostul ministru fiind condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Acum, cauza se judecă la apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3 comentarii la „Procesul fostului primar al Lupeniului, suspendat din motive medicale

  • Un porc de hot pesedist care a fatat alti doi porci hoti pesedisti, care la randul lor au fatat alti porci hoti evident pesedisti.

  • Mai asta de la 9,32 ce viteaz esti tu sub protectia anonimatului!Sau ai ,,consumat” ceva?

  • Doar un pui de turnator la securitate sub pseudonimul Lupascu putea sa se ascunda sub numele de Gioni. Securisti infecti ce sunteti….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura