Magistraţii au cerut Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva să precizeze o serie de aspecte, printre care şi costurile cu spitalizarea victimei agresiunii. Gabriela Buteş (foto) şi-a înjunghiat şeful de secţie, un bărbat de 38 de ani, după ce aflase că a fost concediată de către conducerea fabricii din municipiul Orăştie. Suspecta avea un cuţit de bucătărie la ea, probabil pentru mâncare, şi l-a înfipt în abdomenul şefului ei direct. Norocul victimei a fost că lama cuţitului a ajuns în abdomen, sub coaste, rana fiind adâncă de patru-cinci centimetri. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Deva, pentru că la Orăştie nu era anestezist, a fost operat şi a rămas internat. Femeia a fost arestată preventiv şi este acuzată de tentativă de omor. (M. Gânju)
Într-o urbe de pe la noi s-a mai pus de o afacere necurată. Câțiva băieți…
Niculina Lavinia Poponeț, din Petrila Pentru că a câștigat cea mai mare competiție de beauty…
Dănuț V., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru furt calificat.
În municipiul Deva, de la începutul acestui an, câinii vagabonzi nu mai sunt strânși de…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, au depistat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…