Categories: EvenimentFlash

Procesul „brokeriţei” merge la Curtea Constituţională

Livia Botici

Excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Neamţu, avocatul SSIF Broker Cluj, la termenul trecut, a fost declarată admisibilă de judecătorii Tribunalului Hunedoara. Drept urmare, procesul pe fond de la Deva a fost suspendat, până când magistraţii Curţii Constituţionale vor decide dacă textul de lege invocat de avocatul firmei de brokeraj este sau nu constituţional.

Proces suspendat

Nervi, dezamăgire şi o profundă incertitudine. Aşa se poate descrie starea sufletească a celor care au fost prezenţi în sala de judecată ieri dimineaţă, la procesul împotriva brokeriţei Adriana Constantin, acuzată că a înşelat sute de persoane. La termenul trecut, avocatul firmei de brokeraj din Cluj a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, invocând faptul că, în faza de urmărire penală, cei reprezentaţi de el nu au fost citaţi, pentru a se putea apăra. Potrivit articolului 16, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală, împotriva căruia avocatul a ridicat excepţia, „introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare”. Avocatul este de părere că acest text de lege încalcă dreptul firmei, reprezentată de el, de a se apăra. La auzirea deciziei instanţei de suspendare a procesului pe fond, păgubiţii au putut să spună doar că „ceea ce se întâmplă este exact ca şi în cazul CARITAS şi FNI, se trage de timp, se tărăgănează procesul, pentru ca în final, nimeni să nu mai plătească pagubele făcute de această femeie (n.r. – Adriana Constantin)”. Cererea avocaţilor păgubiţilor de a se dispune sechestru pe conturile SSIF Broker va fi soluţionată atunci când procesul se va relua la Tribunalul Hunedoara. De obicei, Curtea Constituţională soluţionează cazurile într-o perioadă de şase – nouă luni.

Sute de clienţi ţepuiţi

Adriana Constantin este acuzată că, în perioada 2002-2008, în calitate de director al firmei de brokeraj S.C. Broker S.A., filiala Deva, a indus în eroare sute de clienţi, producând o pagubă totală de peste două milioane de euro. Aceasta întocmea clienţilor portofolii şi le elibera chitanţe, fără a le înregistra în contabilitatea firmei. De asemenea, în vara anului 2008, brokeriţa şi-a însuşit 900.000 lei, rezultaţi din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de 79 de persoane. Pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele din vânzarea portofoliilor, aceasta falsifica mandate poştale, deşi, în realitate, banii ajungeau în posesia ei.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • atentie mare oameni buni si in valea jiului mai exact in petrosani este plin de fel de fel de brokeri in ultima vreme,te abordeaza si pe strada cu fel de fel de ,,asigurari ,,f.f.f. avantajoase si diverse.

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

o zi ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

o zi ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

o zi ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

o zi ago