Probleme în „paradisul” locuinţelor sociale

Nicolle Ebner

În plin sezon rece şi criză economică, proprietarii locuinţelor în care stă o parte din viitorii chiriaşi ai blocurilor sociale de pe dealul Archiei, au considerat că este momentul să le mărească acestora chiriile. Proprietarii cu pricina au speculat faptul că beneficiarii locuinţelor sociale de pe dealul Archiei nu au primit, nici acum, cheile apartamentelor repartizate de Primăria Deva, şi profitând de faptul că aceştia nu mai au unde să se mute, au majorat chiriile cu 50 la sută.

Proprietarii şi măsurile lor pe timp de criză
O bună parte din cele 128 de familii beneficiare a locuinţelor sociale de pe dealul Archiei locuieşte, de ani de zile, în apartamente închiriate. Or, majorarea cu 50 la sută a chiriilor, de către proprietari, când facturile la întreţinere sunt şi ele dublate din cauza consumurilor mai mari, a adus familiile în pragul falimentului total. „Conform contractului, am anunţat din timp proprietarul că ne vom muta în blocurile sociale de pe dealul Archiei, ca să aibă timp să-şi caute alţi chiriaşi. Pentru că nici acum nu am primit cheile de la apartamentul repartizat, nu am putut elibera locuinţa închiriată iar proprietarul ne-a mărit chiria, începând cu data de 1 decembrie, spunând că acesta este noul preţ de închiriere, după plecarea noastră. Suntem disperaţi, că nu avem de unde plăti şi chiria şi facturile de întreţinere. Soţul meu a fost concediat, avem un copil care merge la şcoală, şi doar eu mai aduc bani în casă”, declară Ştefania M., menţionând că degeaba a primit repartiţia, dacă nu a primit şi cheia locuinţei sociale. În această situaţie sunt mai multe familii iar îngrijorarea lor este din ce în ce mai mare, deoarece le-a ajuns la ureche zvonul că aceste opt blocuri sociale vor putea fi locuite doar din luna mai 2010.

„Intoxicări pedeliste”
Viceprimarul municipiului Deva, Florin Oancea, declară că, împărţirea cheilor apartamentelor sociale a început din această săptămână, iar până de Crăciun, toţi beneficiarii vor intra în posesia acestora. „Nici vorbă de luna mai. Devenii să nu plece urechea la astfel de intoxicări. Aceste zvonuri sunt rodul unor intoxicări venite din partea adversarilor noştri politici din PDL. Înainte de Crăciun, toate cele 128 familii beneficiare vor intra în posesia cheilor”, a declarat viceprimarul Florin Oancea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban   Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru această…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Jaf la drumul mare are loc într-o localitate situată la poalele mun­ților din sudul jude­țului.…

21 de ore ago

Bulina albă

Camelia Bedea, primarul comunei Vălișoara Pentru că a lansat îndemnul ca cetățenii să ajute familiile…

21 de ore ago

Bulina neagră

Nicolae F., din municipiul Vulcan Pentru că se află în stare de arest preventiv, fiind…

21 de ore ago

O Pediatrie Nouă la Deva, în luna cadourilor

Adriana Năstase Administratorul public al județului, Costel Avram (foto), a afirmat recent la ședința de…

21 de ore ago

Beat, fără permis de conducere, s-a băgat cu mașina într-un stâlp

Un hunedorean s-a urcat băut la volanul mașinii, deși nu avea permis de conducere și,…

21 de ore ago