Categories: Actualitate

Problema Liceului „Traian”, pe masa ministrului

Nicoleta Popa

O delegaţie formată din părinţi ai căror copii învaţă la Liceul Teoretic „Traian” din Deva, reprezentanţi ai Prefecturii Hunedoara şi ai Primăriei Deva, s-a prezentat ieri, la Inspectoratul Şcolar Hunedoara. Aceştia au lăsat un memoriu prin care îşi manifestă nemulţumirea pentru că, de la 1 septembrie, elevii vor trebui să se mute la Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoi”. Asta, din cauză că, în urma măsurilor de reorganizare a reţelei şcolare şi a numărului mic de elevi, cele două şcoli se vor comasa.
Părinţii au susţinut, în faţa inspectorului şcolar general, Alexandru Lăutaru, că nu este drept ca această şcoală să se închidă, pentru că Liceul „Traian“ este unul cu tradiţie în Deva. În plus, ei au adăugat că nu elevii de la această unitate şcolară ar trebui să se mute, fiindcă spaţiul este mai mare ca al Liceului Pedagogic.
Memoriul, prezentat la minister
Inspectorul şcolar general, Alexandru Lăutaru, se întâlneşte astăzi cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, pentru a vedea dacă este vreo posibilitate, ca să se facă o excepţie în cazul Liceului „Traian“.
„Mâine (n.r. astăzi) mă întâlnesc cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi voi depune memoriul înaintat de către părinţi. Totodată, voi explica problema Liceului „Traian“, încercând să obţin o derogare de la noua Lege a Educaţiei, cu toate că sunt slabe şanse să primesc o rezoluţie pozitivă. E clar că în urma studiilor pe care le-am făcut, cele două şcoli nu vor putea funcţiona dacă nu se comasează, pentru că nu vor ajunge banii pentru plata dascălilor. Eu le-am explicat acest lucru, dar nu vreau să înţeleagă. În plus, este problema Consiliului Local dacă doreşte sau nu ca toate sediile să funcţioneze, pe noi ne privesc doar comasările şi plata profesorilor. Le-am promis că îi voi sprijini atât cât se poate în mod legal. Dacă Ministerul Educaţiei îmi spune să păstrez măsura comasării, nu am ce să fac”, a declarat inspectorul şcolar general.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

o zi ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

o zi ago

Bulina albă

Raluca Camgea, bibliotecar la Școala Gimnazială Nr. 6 din Petrila Pentru câștigarea Bursei Naționale a…

o zi ago

Bulina neagră

Ionică B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de…

o zi ago

Traficant de droguri, bun negociator la judecată

Individul a încercat să trimită în țară un colet în care se afla cocaină. A…

o zi ago