Politica si administratie

Pro şi contra comasării alegerilor

Carmen Cosman

Partidele din arcul guvernamental au căzut de acord, ieri, să comaseze alegerile locale cu cele parlamentare. Adică, localele să nu se organizeze în iunie 2012, ci în noiembrie. Conform variantei convenite ieri, alegerile parlamentare şi cele locale ar urma să aibă loc simultan în data de 18 noiembrie 2012.
MESAGERUL HUNEDOREAN a întrebat mai mulţi parlamentari din judeţ ce cred despre această hotărâre. Cum era de aşteptat, cei de la PDL îmbrăţişează decizia, care, spun ei, ar duce şi la economii. „În primul rând, este o chestiune bună, deoarece se reduc cheltuielile. Într-o perioadă de criză aşa trebuie, pentru că putem reduce cheltuielile pentru organizarea alegerilor. Cel puţin din acest aspect, eu consider că e corect că se comaseze alegerile locale cu parlamentarele”, a declarat deputatul PDL Monica Iacob-Ridzi. Şi deputatul PDL Viorel Arion are o poziţie similară. „Eu cred că este o decizie bună, având în vedere că orice an electoral aduce mari dezechilibre la buget. Hotărârea ar limita influenţa campaniilor electorale asupra bugetului în anul respectiv. Salut o astfel de iniţiativă şi cred că este binevenită“, susţine Arion.

Liberalii vor anticipate
În schimb, deputatul PNL Mariana Cîmpeanu este de părere că puterea nu urmăreşte decât întârzierea localelor, de teamă că va pierde. „Ceea ce face partidul de guvernământ este o încălcare gravă a Constituţiei României. Singura variantă legală, oriunde în lume, este cea a alegerilor anticipate, cu care suntem de acord, adică alegerile parlamentare să fie organizate în iunie. În rest, nu avem nici o teamă de alegeri. În orice condiţii, PDL tot va pleca de la guvernare”, a precizat Mariana Cîmpeanu. Nici aleşilor locali de la PSD propunerea nu le este deloc pe plac şi spun că este ilegală. „USL nu este de acord cu această aberaţie a Guvernului Boc, pentru că este nedemocratic ceea ce s-a propus. Nu poţi să modifici regulile în timpul jocului. Dacă ar fi vrut să ia o decizie corectă, ar fi luat-o pentru următorul mandate. Decalarea cu şase luni a alegerilor locale este neconstituţională, ilegală. Asta îi va pune pe primari în situaţia ilegală de a semna documente, depăşindu-şi mandatul. Ce ar însemna să vină USL la guvernare şi, în timpul jocului, să facă o modificare şi să prelungească mandatele cu 3-4 ani, după bunul plac?”, a precizat senatorul PSD Cosmin Nicula.

One thought on “Pro şi contra comasării alegerilor

  • JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura