Lemne pentru iarna ce urmează şi iluminat public asigurat, capelă în satul Bîrsău şi o nouă tâmplărie pentru căminul cultural din Banpotoc, toate acestea reprezintă doar o parte din priorităţile investiţionale ale ultimei jumătăţi ale acestui an, pe care noul primar din Hărău vrea să le materializeze.
„Am avea nevoie de bani pentru a cuprinde partea de cheltuieli cu iluminatul public şi de aprovizionare cu lemne pentru şcoli şi primărie. Poate că se va acoperi această necesitate în urma rectificării bugetare. Cert e că momentan nu putem încheia contract cu o firmă de exploatare a masei lemnoase până nu avem şi banii în cont. Aşa e corect şi bine. Ne vom descurca până la urmă. Teritorial, aparţinem de Ocolul Silvic Simeria, cei de aici asigurându-ne administrarea şi paza fondului forestier. Cât priveşte restul de investiţii ce vor fi demarate cu forţe financiare proprii, amintesc că din bugetul local ne-am propus să schimbăm tâmplăria la căminul cultural din satul Banpotoc, adică să înlocuim geamurile vechi cu unele din termopan. În localitatea Bîrsău vom amenaja o capelă mortuară, investiţia urmând să o demarăm în circa două săptămâni. Doar localnicii de aici nu beneficiază încă de un astfel de serviciu, cei din Hărău, Chimindia şi Banpotoc având deja case mortuare”, a arătat Lucian-Mihael Albu-Weber (foto), primarul comunei Hărău.
Și-a făcut de lucru fără să aibă idee despre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…
Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…
Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…
O parte dintre angajaţii Minei Lupeni au protestat spontan în subteran, miercuri, timp de câteva…
Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…
Magdalena Șerban Oameni sunt peste tot, fie că e vorba de pacienți, fie că e…