Actualitate

Prins de poliţişti, scăpat de instanţă

Poliţiştii hunedoreni au prins şi reţinut un individ, imediat după ce a furat bani şi bijuterii din locuinţa unui bărbat din municipiul Hunedoara.
George Iulian Puşcaşu a acţionat ziua în amiaza mare, în jurul orei 14.30, spărgând uşa de acces a apartamentului. Din datele IPJ Hunedoara, bărbatul acuzat de furt are 32 de ani, este din localitatea Vălenii de Munte, judeţul Prahova. Asupra sa, poliţiştii au găsit importante sume de bani şi bunuri, constând în 2.700 de euro, 3.500 de lei, patru ceasuri de mână şi un lănţişor din aur, toate acestea fiind furate din locuinţa hunedoreanului. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus cu propunere de arestare preventivă la Judecătoria Hunedoara. Instanţa a respins propunerea şi a dispus punerea în libertate a lui George Iulian Puşcaşu, cercetat pentru furt, la expirarea ordonanţei de reţinere. Hotărârea judecătoriei nu este definitivă, împotriva acesteia putând fi formulată contestaţie. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura