Categories: Actualitate

Prins cu banii furaţi din cutia milei, în clopotniţă

Livia Botici

Un hoţ specializat în spargerea de biserici a fost prins marţi seara de poliţiştii de la Vulcan, chiar în momentul în care încerca să mai dea un „tun”. Potrivit oamenilor legii, aceasta ar fi a treia biserică prădată de hunedorean.

A spart uşa lăcaşului de cult

Marţi seara, în jurul orei 22, un echipaj de siguranţă publică, aflat în apropierea unei biserici din Vulcan, a observat că uşa lăcaşului de cult este deschisă, deşi la acea oră, normal, poarta ar fi trebuit să fie ferecată. Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor să vadă că, de fapt, aveau de-a face cu un hoţ, care spărsese uşa, şi chiar furase banii din cutia milei. Echipajul a dat imediat alarma şi, până să vină colegii în ajutor, a început să scotocească toate cotloanele lăcaşului de cult. După câteva minute, aceştia au reuşit să-l descopere pe Andrei Vinca, un bărbat de 31 de ani, din Vulcan, ascuns în clopotniţa bisericii, şi având asupra lui suma de 58 lei, din cutia milei. Cu tot cu uşa stricată, paguba produsă de hoţ este de 400 lei. „Odată ce a fost prins, bărbatul a recunoscut că el este autorul furtului dintr-o altă biserică din Vulcan, produs în urmă cu aproape două săptămâni. Atunci, suspectul a sustras suma de 400 lei din cutia milei şi 80 lei dintr-un alt loc al bisericii. De asemenea, vulcăneanul este suspectat că ar fi autorul unei alte spargeri, dată tot la un lăcaş de cult, doar că din Lupeni. El este cercetat în stare de libertate, pentru furt calificat”, a declarat comisarul şef Toma Mihu, şeful poliţiei municipiului Vulcan.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

13 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

13 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

13 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

13 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

13 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

13 ore ago