Categories: Sport

Primul transfer la Corvinul Hunedoara

Alexandru Gîrbiţă (foto) este noul ju­cător al echipei Corvinul Hunedoara. Mijlocaşul ofensiv, care va împlini, în luna iulie, 24 de ani, este primul transfer al verii şi vine de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, acolo unde a fost cel mai bun marcator în acest sezon, cu nouă reuşite. El a semnat o în­ţelegere pe doi ani cu Corvinul.

Șase sezoane
Născut la Craiova, Gîrbiţă a evoluat în 24 de partide în stagiunea recent încheiată, atât în sezonul regular, cât şi în play-out şi a fost chiar unul dintre marcatorii celor de la Viitorul Pandurii în meciul direct cu Corvinul, disputat la finele lunii septembrie, anul trecut şi câştigat de echipa gorjeană cu 2-1. Fotbalistul care poate evolua ca „aripă” a petrecut nu mai puţin de şa­se sezoane la echipa din Târgu Jiu, evo­luând încă de la începutul pro­iectului, pe când clubul a purtat şi de­numirea de Energeticianul. În total, el a bifat peste 6.000 de minute în tri­coul alb-albaştrilor, având 110 partide jucate, din care mai bine de jumătate din postura de titular.

Nu a stat pe gânduri
„Mă bucur nespus că voi face parte din acest grup, trebuie să recunosc că atunci când am primit oferta nu am stat pe gânduri aproape deloc. Nu mai are rost să vorbesc despre performanţele echipei din ultimii ani, pentru că le cunoaşte bine toată lumea. Eu ştiu doar că îmi doresc să mă ridic la nivelul lor şi cred că pot creşte în acest mediu. De asemenea, cred că stilul de joc al echipei mi se potriveşte, sunt foarte fericit că pot lucra cu un antrenor care pune preţ pe jucătorii tineri şi care este un adept al fotbalului în viteză, al unui joc plăcut ochiului. Îi ştiu pe câţiva dintre băieţi, am şi vorbit cu Alex (n.n. Neacşa), cu Manolo (n.n. Manolache), mi-au povestit despre tot ce în­seamnă Corvinul acum şi sunt fericit să mă aflu aici”, a declarat Alexandru Gîrbiţă, care va purta tricoul cu nu­mărul 20 la formația hunedoreană.
Bine ai venit la Hunedoara, Alex şi mult succes! (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Alpinistul Adrian Ahriţculesei urca pe cel mai înalt varf din Antarctica

Alpinistul Adrian Ahrițculesei, cunoscut pentru că a cucerit vârful Everest (8.848 m) și cei mai…

3 zile ago

Bărbat reținut pentru violență în familie și amenințare de polițiștii din Hațeg

Un bărbat de 48 de ani, domiciliat în județul Ialomița, a fost reținut de polițiștii…

3 zile ago

Transport public ecologic pus în funcțiune în Valea Jiului. Green Line devine realitate

Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului de transport public ecologic din Valea…

6 zile ago