Instanţa a dispus începerea judecăţii pentru ucidere din culpă. Agentul de poliţie Doru Florin Câmpeanu a fost cercetat în stare de libertate pe tot parcursul anchetei. Tragedia a avut loc în Petrila, la finele lunii noiembrie 2017, iar poliţistul se afla în timpul liber şi fusese chemat de un fost coleg de şcoală, fiul victimei, să-l ajute la alungarea unui mistreţ care-i intrase în gospodărie, într-o zonă izolată. În perimetrul în care se afla vânatul ar fi intrat victima şi a fost lovită mortal de glonţul tras de poliţist. Când a realizat tragedia agentul de poliţie s-a prezentat la sediul Poliţiei Petrila, unde a relatat ce s-a întâmplat. (M. Gânju)
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…