Sport

Primul meci de promovare în Liga a III-a, pe stadionul Michael Klein

Mâine vor debuta jocurile din cadrul Turneului de pro­movare în Liga a III-a de fotbal. Campioana judeţului Hun­e­doara în recent încheiatul sezon, CSM Jiul Petroşani, face parte din subgrupa în care mai sunt campioanele din ju­deţele Timiş (Avântul Periam) şi din Mehedinţi (CS Strehaia), dar federaţia a fost înştiinţată că echipa din judeţul Mehedinţi nu va participa la acest turneu.
În aceste condiţii, cel mai probabil pe data de 9 august, Jiul Petroşani va întâlni campioana din Timiş, Avântul Periam, într-un joc care este decisiv pentru promovare. Partida se va juca pe terenul de la Lupac (judeţul Caraş- Severin), iar în funcţie de rezultatul înregistrat, ambele echipe pot obţine promovarea în eşalonul superior.
Până atunci, pe terenul din incinta Stadionului Michael Klein din Hunedoara, mâine, sâmbătă, de la ora 17.30, se vor întâlni pentru prima partidă de promovare, într-o altă subgrupă, reprezentativele din judeţele Arad (Victoria Zăbrani) şi din Caraş-Severin (Progresul Ezeriş). Acestor echipe li se alătură şi campioana din Gorj, Ştiinţa Turceni. Este un bun prilej pentru a urmări la lucru posibile adver­sare ale echipelor hunedorene în viitorul sezon al Ligii a III-a. Menţionăm că partidele de la Hunedoara din 1, 5 şi 9 august se dispută fără spectatori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura