Printr-o hotărâre de Consiliu Local, aproximativ 150 de copii din Orăştie, care au păşit ieri în clasa pregătitoare, au beneficiat din partea municipalităţii de proiectul „primul ghiozdan gratuit”. Aceştia erau vizibil emoţionaţi atunci când au găsit în băncuţe micile surprize şcolare. „Fiecare ghiozdan conţine câte două caiete de matematică, două cu linii, două maculatoare, un creion, un stilou cu rezervă, un set de creioane colorate, un penar şi un set de acuarele cu pensulă. Valoarea estimativă a unui întreg pachet este de 40 de lei. Pentru fetiţe s-a mers pe culoarea roşie, iar pentru băieţi s-a ales albastru. Prin implementarea acestui proiect, am urmărit accesul tuturor copiilor la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar. Acordarea pachetului cu rechizite şcolare reprezintă sprijinirea familiilor în vederea diminuării efortului financiar depus pentru asigurarea celor necesare pentru înscrierea copiilor la cursurile şcolare”, spune Ovidiu Bălan (foto), primarul din Orăştie. (M. Şerban)
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…