Categories: Actualitate

Primul centru de colectare a deşeurilor electrocasnice

Livia Botici

Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu Asociaţia Română pentru Reciclare, au încheiat un parteneriat pentru deschiderea primului centru judeţean de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice. Lucrările la construcţia acestuia vor începe în foarte scurt timp.

Teren de 1.000 de metri pătraţi

Pentru ca proiectul să poată prindă viaţă, Primăria Hunedoara a pus la dispoziţia Asociaţiei Române pentru Reciclare, un teren din incinta Parcului Industrial, de la periferia municipiului. „Primăria a pus la dispoziţie terenul, iar noi vom suporta cheltuielile legate de construcţia centrului. Va fi al 13-lea centru de acest gen din România şi vrem să credem că va fi un real succes, aşa cum sunt şi celelalte”, a declarat Florin Popa, coordonatorul proiectului. Centrul de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice are ca prim scop un mediu mai curat, dar şi crearea de noi locuri de muncă pentru hunedoreni. „Hunedorenii vor putea aduce aici toate aparatele, iar acestea vor fi colectate, sortate şi trimise spre reciclatorii din ţară. Noul centru va oferi şi locuri de muncă, în primă fază doar şase, un administrator şi cei care vor efectua transporturile, dar în timp, vor fi mai multe, pentru că vom opera şi dezasamblări primare. Suntem în faza obţinerii avizelor pentru construcţie, însă până în 2011, la nivel naţional se vor deschide 100 de asemenea puncte de colectare, cel puţin două centre în fiecare judeţ”, a menţionat Ada Lungu, managerul proiectului.

Hunedoara – un judeţ verde

În Uniunea Europeană, media de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice, per cap de locuitor este de patru kg într-un an. În România, ponderea este de doar un kg la fiecare locuitor. „Deşeurile nu se strâng singure! Abandonate la întâmplare, echipamentele electrice şi electrocasnice afectează iremediabil mediul înconjurător şi viaţa noastră. Reciclând, fiecare dintre noi contribuie la prezervarea resurselor naturale şi la asigurarea unui mediu de viaţă sănătos. Reciclarea înseamnă salvarea pădurii, aer curat, cer senin şi ploaie fertilă şi este cu siguranţă, o datorie morală, de care trebuie să ne achităm”, a spus Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Alpinistul Adrian Ahriţculesei urca pe cel mai înalt varf din Antarctica

Alpinistul Adrian Ahrițculesei, cunoscut pentru că a cucerit vârful Everest (8.848 m) și cei mai…

22 de ore ago

Bărbat reținut pentru violență în familie și amenințare de polițiștii din Hațeg

Un bărbat de 48 de ani, domiciliat în județul Ialomița, a fost reținut de polițiștii…

o zi ago

Transport public ecologic pus în funcțiune în Valea Jiului. Green Line devine realitate

Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului de transport public ecologic din Valea…

4 zile ago

PIERDERE

Pierdut Certificat de Inregistrare Seria B nr.4052575.

4 zile ago