Categories: ComunitateFlash

Primii paşi pentru realizarea parcului arheologic de la Turdaş

Proiectul ce vizează realizarea unui parc arheologic la Turdaş se află sub tutela Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) şi se va bucura de coordonarea ştiinţifică a profesorului universitar dr. Sabin Luca, de la Muzeul Brukenthal din Sibiu şi de sprijin administrativ local. Ieri, părţile implicate în acest program s-au întâlnit la Turdaş şi s-au pus de acord cu paşii ce trebuie parcurşi pentru implementarea proiectului. De asemenea, a fost vizitat şi terenul propus de primărie, pentru amenajarea obiectivului.
Înapoi cu 6.500 de ani
„Noi, conform protocolului încheiat, punem la dispoziţie terenul. De finanţarea necesară investiţiei se ocupă muzeul. Avem o zonă neproductivă, de aproximativ cinci hectare, şi am considerat că s-ar preta la un astfel de proiect. În timp, din cele spuse de profesorul Sabin Luca, parcul se poate extinde şi în partea de jos a drumului naţional, chiar până la marginea autostrăzii. Ceea ce este foarte important este faptul că perimetrul ales va fi vizibil şi de pe autostradă. Comuna noastră este renumită pentru situl arheologic în care au fost făcute mai multe descoperiri ale unor obiecte vechi de 6.500 de ani. Existând acest parc arheologic, cei care tranzitează autostrada A1 Nădlac-Deva-Sibiu ar avea motiv să ne viziteze şi să ne cunoască mai bine”, declară Remi Bocşeri, primarul comunei Turdaş.
Singurul parc arheologic de anvergură din România
„A fost prima întâlnire de lucru pentru acest proiect. Muzeul, cu sprijinul Consiliului Judeţean, va suporta cheltuielile în ceea ce priveşte întocmirea PUZ-ului, ridicările topografice şi studiul de fezabilitate, sub îndrumarea ştiinţifică a profesorului Sabin Luca. După ce vom avea proiectul avizat de Ministerul Culturii, vom încerca să identificăm sursa de finanţare, care poate fi una guvernamentală sau europeană. Am stabilit că parcul va avea două componente: una expoziţională şi alta de arheologie experimentală. Aşa cum se întâmplă în Norvegia sau Suedia, pot exista persoane care, contra achitării unei taxe, pot locui efectiv în acest parc, o perioadă de timp, de exemplu o lună, şi pot să-şi construiască aici, după reguli prestabilite, câte o astfel de aşezare din buşteni, pământ şi paie”, arată Liliana Ţolaş, managerul MCDR Deva. Trebuie amintit că parcul arheologic va include în primă fază, 10-12 aşezări precum cele din neolitic, mobilate şi dotate cu obiecte specifice acelor vremuri. De asemenea, vor exista panouri de informare puse în slujba vizitatorilor atât pe autostradă, cât şi pe drumul naţional. Momentan, colecţia arheologică Cultura Turdaş poate fi văzută în muzeele din Deva, Alba-Iulia sau Cluj-Napoca. Ea include unelte şi vase din ceramică, os, cremene şi piatră. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu de­ciziile sale…

12 ore ago

Județul Hunedoara poate deveni Destinația Anului 2024

Județul nostru are patru obiective în­scrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc: Cetățile…

12 ore ago

Bulina albă

Denisa Oniciu din cadrul Detașamentului de Jandarmi Petroșani Pentru că a obținut medalia de bronz…

12 ore ago

Bulina neagră

Costantin N., judecat pentru furt Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat…

12 ore ago

Mama unui tânăr, dispusă să ajungă la închisoare pentru a-și „salva” copilul

Tânărul a provocat un accident rutier cu autoturismul familiei și ar fi rămas fără permis…

13 ore ago

Zeci de articole de îmbrăcăminte – furate de un bărbat din Deva

Bărbatul din municipiul Deva a intrat într-un magazin universal din localitatea Petrila, și-a încărcat coșul…

13 ore ago