Primarul Viorel Arion pune piciorul în prag

  Sorina Popa

Furtul capacelor de canale în municipiul Hunedoara a devenit o adevărată obişnuinţă, motiv pentru care conducerea primăriei a trecut la măsuri care să combată asemenea furturi. Nu de alta, dar costul unui capac metalic de canal se ridică la 600 de lei, la care se mai adaugă manopera, atunci când trebuie înlocuite. Iar la fierul vechi, aceste obiecte sunt vândute pentru doar 40 de lei.

Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion (foto), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că astăzi au fost chemaţi la primărie reprezentanţii celor 12 firme din localitate, care au ca obiect de activitate colectarea fierului vechi. „O să le punem în vedere să nu mai achiziţioneze capacele de la canale. Dacă oamenii nu înţeleg că hoţii le fură şi primăria trebuie apoi să le înlocuiască, ceea ce înseamnă cheltuieli din banii cetăţenilor, atunci, le vom anula autorizaţiile de funcţionare. Se fură foarte multe asemenea obiecte metalice. Nu este posibil ca administratorii de la centrele de colectare a fierului vechi să accepte să cumpere capacele furate de pe stradă”, a declarat edilul şef al Hunedoarei, Viorel Arion.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • aloooooooooooo
    Arioane ai auzit ca se pot vinde in alte localitati. esti jale mare. MUUUUUUUUUUUUUUUUUUU

  • Sunt prea multe centre de fier vechi,sa se inchida,mai ales cel din Ceangai si cel de langa castel,unde la o distanta de nici 100m se taie cu autogenul.Politia trebuie sa ia masuri ca cei cu carute sa nu aiba ce cauta in oras,iar cand sunt prinsi cu capace sa le fie confiscate carutele.

  • Fraiereeeeeeeee!!!!!!!
    Ce decizie senzationala. BRAVOO!!!! doamne ce idiot. Felicitari celor care l-au votat pe cioara asta. Asa sa va ajute Dumnezeu, cu asta alaturi. Hunedoara are viitor. Vreau sa fac plaja la Cincis pe nisip:))

  • Arion are drepate nu mi se pare corect ca capacele furate sa fie platite de oamenii cinstiti din Hunedoara.

  • Politia sa ia masuri?! Primaria sa retraga autorizatiile de functionare ale firmelor de fier vechi?! HAHAHA... Pai cine i-a finantat campania domnului primar? Si pana la urma oare cine le fura? Votantii de baza....

  • Nu trebuie decat cei in masura sa doreasca aplicarea legislatiei in vigoare . Si pentru centrele de achizitionare a fierului vechi sunt legi clare dar mai trebuie si respectate. Probabil ,insa , ca interesele pecuniare dicteaza altceva .

  • Sorina,
    Tu chiar nu cunosti cine elibereaza autorizatiile de functionare pentru firmele care comercializeaza fier vechi? Nu se poate, esti jurnalist cu state vechi! Sau poate faptul ca ti-ai schimbat "preferintele" politice te-a facut sa uiti unele lucruri? Nu-l mai lauda pe acest individ, care ne dovedeste inca o data cata materie cenusie are.
    Arioane !
    Nu-i prosti inca o data pe hunedoreni cu fapte “mari”. Nu poti ridica o autorizatie pe care nu tu ca institutie ,o emiti. Vezi care este aceasta institutie si apoi fa tam-tam, dar vezi ca actul de vanzare nu trebuie sa se faca doar in judetul tau, poate avea lor ori unde!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

11 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…

11 ore ago

Bulina neagră

Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

11 ore ago

Persoane condamnate la pedepse privative de liberate, depistate de polițiștii hunedoreni

Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din mu­nicipiul Hunedoara,…

11 ore ago

Mașini de lux furate din Europa și vândute în România. Grupare cu români, destructurată în urma unei operațiuni internaționale

O amplă anchetă desfășurată de au­to­ri­tățile din Spania, în colaborare cu po­li­țiș­tii români, a dus…

11 ore ago

Comuna Ribița îmbină istoria cnezilor transilvăneni cu spiritualitatea, tradițiile Țării Zarandului și natura spectaculoasă a Munților Metaliferi

Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…

11 ore ago